In secolul al XIX-lea, la tara mai ales, postul era respectat cu sfintenie. La oras, se respecta doar partial si fara incarcatura de oprelisti de la sate. Postul era o regula ce despartea pe crestin de pagan (echivalat cu turcul). Daca nu respectai postul, te puneai in afara lumii crestine, pe aceeasi treapta cu turcii (si acestia posteau in timpul Ramadanului, dar numai ziua, fapt care pentru crestini era o incalcare a ordinii randuite de Dumnezeu, ziua si noaptea fiind percepute ca o unitate).
Respectul pentru postul Pastelui mergea atat de departe incat, scrie calatorul William Wilkinson la inceputul secolului XIX, "doar amenintarea unei morti subite l-ar putea indemna pe careva sa guste dintr-unul din alimentele pomenite in nesfarsitul pomelnic al bucatelor oprite".
Si zilele de post erau multe. Erau 184, dupa calculele lui P.P. Carp, care invinuia Inaltul Sinod ca era mai ortodox decat sinodul similar din Rusia, neingaduind nici postul cu peste si untdelemn (interzise, cu exceptia unor zile, in timpul postului Pastelui). La vreme de post, regimul alimentar era structurat in functie de prescriptiile bisericii. Alimentele prohibite erau laptele si derivatele sale, ouale si carnea de orice fel. "Mai jumatate din zilele anului, romanul posteste; si ce post! Legume fierte, cu mamaliga...", scria la jumatatea secolului Ion Ionescu de la Brad. Gh. Crainiceanu estima la 500 de kilograme pe an cantitatea bucatelor consumate de taran, socotind 360 kg de cereale, 150 kg de legume, 10 kg de carne de porc, 5 kg de carne de alte animale, 5 kg de grasimi. Crainiceanu era un optimist. Statistici ale Ministerului Agriculturii indicau preponderenta caloriilor furnizate de alimentele de origine vegetala in proportie de 82% in Ardeal si 85% in Basarabia, in timp ce consumul de carne pe cap de locuitor era estimat, in mediul rural, la doar 5 kg pe an.
Carnea era un
