Cele peste 270 de specii de mucegai care se pot dezvolta în locuinţe pot provoca alergii, dureri de cap şi chiar depresie.Frecvenţa astmului a crescut mult în ultimii ani din cauza timpului îndelungat petrecut în spaţii închise, care creşte probabilitatea de a inhala spori de mucegai, potrivit unei teorii.
În mediul exterior, natural, mucegaiurile ajută la descompunerea materiei organice, precum frunzele uscate. Când ajung însă în casele noastre, ele nu doar că nu au utilitate, dar pot provoca sau agrava anumite probleme de sănătate.
Mucegaiurile se dezvoltă în locuinţe atunci când sporii din aer şi din praful din casă găsesc suprafeţe umede, prielnice multiplicării. „În mod obişnuit, în interior se găsesc în cantităţi depistabile mai multe specii de fungi, cele mai importante fiind subtipurile de Aspergillus, Penicillium, Cladosporium, Alternaria, Rhodotorula, Stachybotris şi altele.
O parte dintre aceste tipuri sunt, de fapt, fungi de exterior, ce ajung în spaţiile locuibile pe calea aerului sau care se dezvoltă pe suport alimentar. Sporii de mucegai sunt răspândiţi peste tot, fiind prezenţi în cantitate mai mare în spaţiile umede", spune medicul primar alergologie-imunologie clinică Camelia Berghea de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia" din Bucureşti.
Pot produce reacţii alergice şi iritaţii
Dintre problemele de sănătate pe care le generează prezenţa sporilor de mucegai în case, cel mai frecvent întâlnite sunt reacţiile alergice şi iritaţiile. Ele apar ca urmare a inhalării sporilor ori a atingerii suprafeţelor contaminate, într-un interval ce variază de la câteva minute la câteva ore de la contact.
Reacţiile alergice se manifestă sub forma rinitei alergice: strănut, secreţii nazale, ochi roşii şi iritaţii ale pielii (dermatită). Severitatea simptomelor depinde de gradul de expunere la spori şi de sensibilitatea