Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Ponta e mai mult un agent al Gold Corporation decât al statului

Publicat in Cotidianul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Fostul premier Emil Boc susţine că premierul Victor Ponta, e mai mult "un agent" al Roşia Montană Gold Corporation decât al statului român, întrucât a trimis Parlamentului un proiect de lege "cu dedicaţie" şi a vorbit de despăgubiri pe care "probabil i le-au dat cei de la Gold Corporation".

Boc a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează declaraţiile premierului Victor Ponta despre despăgubirile pe care le-ar plăti statul român companiei canadiene în cazul în care proiectul minier de la Roşia Montană nu va începe.

"Eu cred că premierul Victor Ponta este mai mult un agent al lui Gold Corporation decât al statului român, din modul în care se comportă. În primul rând, prin proiectul de lege neconstituţional pe care l-a trimis la Parlament - este un proiect făcut cu toate excepţiile de la toate legile în vigoare, cu dedicaţie pentru Gold Corporation. Un premier trebuie să apere în primul rând interesul public, nu interesul privat al unei companii. În al doilea rând, vorbeşte de nişte despăgubiri pe care habar nu am de unde le-a scos, probabil că i le-au dat cei de la Gold Corporation, pentru că eu, cât am fost prim-ministru, nu am primit în Guvern niciun fel de notă, informare, care să spună că Gold Corporation cere două miliarde de dolari şi pentru ce. Câtă vreme proiectul nu are aviz de mediu, nu au de ce să ceară despăgubiri. Ei trebuie să respecte condiţiile precizate de legile europene în materie şi, ca atare, despre ce despăgubiri să fie vorba?", a spus Boc, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, afirmaţiile premierului Ponta despre eventulalele despăgubiri de miliarde de dolari fără a avea un temei legal "reprezintă o declaraţie părtinitoare pentru Gold Corporation".

"Gold Corporation s-ar putea să fluture această declaraţie într-un proces internaţional spunând: «vedeţi, şi prim-ministrul a recunoscut că trebuie să

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 18 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 36 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum o ora
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 43 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°