Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Româncă tâlhărită în Ungaria de jucătorii de alba-neagra

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 31 martie 2008 ·

întorcea acasă din Italia, a fost bătută şi jefuită ieri-dimineaţă într-o parcare din zona localităţii Lajosmizse, din Ungaria.

Românca a fost atacată de membrii unei bande de jucători de alba-neagra. Când a ajuns la Arad, victima a vrut să depună plângere, dar poliţiştii i-au spus că nu au ce face şi au îndrumat- o să facă reclamaţia în Ungaria. Şi asta pentru că poliţiştii români nu au competenţa să cerceteze incidentele care s-au petrecut în alte ţări. Soţul femeii spune că se va interesa unde poate depune plângere pentru prinderea hoţilor.

„M-am dus la baie, şi când am ieşit, m-au înconjurat, şi unul mi-a pus cuţitul la gât. Aveam 1.100 de euro... La autocar, când am ajuns, jucau alba-neagra şi m-au luat la bătaie din nou, m-au lovit cu pumnul în faţă“, povesteşte Loredana Ţipţer. Ceilalţi pasageri nu au avut nicio reacţie, doar câteva femei au strigat la agresori, care vorbeau româneşte.

De altfel, nu este prima dată când se întâmplă aşa ceva. Jucătorii de alba-neagra obişnuiesc să aştepte în parcările benzinăriilor autocarele cu români care se întorc din vestul Europei. Călătorii acuză autorităţile că nu fac nimic pentru eradicarea fenomenului sau pentru prinderea tâlharilor. Tot ieri, o altă femeie a fost jefuită de 2.500 de euro în Austria.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 56 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°