De când funcţionează G7, nicicând acest «club» al ţărilor bogate, de o inutilitate cronică, nu a arătat mai multă determinare După oribila săptămână care tocmai s-a încheiat, în timpul căreia pieţele financiare au reacţionat înnebunite, a venit şi momentul adevărului. Acela când vom afla dacă mobilizarea excepţională, fără precedent, va găsi soluţia pentru una dintre cele mai grave crize cu care s-a confruntat economia lumii în întreaga ei istorie. Inutil, în acest stadiu, să facem pe ghicitoarea în cafea, proclamând sentenţios că răul a trecut sau, dimpotrivă, că abia acum vine peste noi. Realitatea, mult mai simplă, îndeamnă la umilinţă: nimeni nu ştie încă nimic, începând cu guvernanţii, care se roagă pe ascuns ca remediul administrat să-şi facă efectul scontat. Mai bine ca alţii, ei ştiu că virusul cu care se luptă – pierderea încrederii - este greu de

învins.

Confruntate cu debandada generalizată de pe piaţă şi cu naufragiul anunţat al sistemului bancar, statele nu-şi menajează eforturile. De când funcţionează G7, nicicând acest «club» al ţărilor bogate, de o inutilitate cronică, nu a arătat mai multă determinare ca la ultima reuniune de urgenţă, de vinerea trecută, de la Washington. Abandonându-şi în sfârşit cutumele, acelea de a ajunge la un consens imposibil şi de a nu decide nimic în final,  grupul a reuşit să producă o listă cu cinci angajamente care acoperă întregul spectru al crizei bancare, lăsând mână liberă guvernelor să o gestioneze fiecare cum crede mai bine. Preluată şi de Eurogrup, lista autorizează adoptarea unui pachet de măsuri excepţionale: garantarea totală a depozitelor bancare, naţionalizarea băncilor şi schimbarea radicală a regulilor contabile.

Ca întotdeauna când apar evenimente de o asemenea anvergură, «puterea publică», în sensul larg al expresiei, îşi atrage cele mai aspre critici. Unele, legate de ca