Grupurile de tineri aflate la originea revoltei împotriva preşedintelui egiptean Hosni Mubarak au format o coaliţie, dând asigurări că nu vor pune capăt ocupaţiei din piaţa Tahrir din Cairo, atât timp cât preşedintele nu demisionează, relatează Mediafax.
Tinerii revoluţionari au promis să nu părăsească zona, pe care o ocupă împreună cu alţi manifestanţi din 28 ianuarie, înainte ca revendicările lor să fie satisfăcute, prima dintre ele fiind "demisia preşedintelui".
Coaliţia a fost înfiinţată la 24 ianuarie, cu o zi înaintea primelor manifestaţii şi are şase lideri. Ea regrupează reprezentanţi ai Mişcării 6 aprilie, ai Grupului pentru justiţie şi libertate, ai Campaniei din uşă în uşă, ai Campaniei populare de susţinere a lui ElBaradei, tineri din cadrul Fraţilor Musulmani şi Frontului democratic.
Cerinţele tinerilor sunt : ridicarea imediată a stării de urgenţă, dizolvarea Parlamentului, formarea unui Guvern de uniune naţională pentru asigurarea unei tranziţii paşnice şi organizarea unei reforme constituţionale. Ei vor formarea unei comisii de anchetă în legătură cu "starea de haos să săptămâna trecută şi miile de morţi şi răniţi".
Membrii coaliţiei mai cer şi ca armata să protejeze manifestanţii împotriva "violenţei bandelor de criminali aparţinând regimului corupt" şi aprovizionarea cu hrană şi medicamente a manifestanţilor din piaţa Tahrir. Dar şi eliberarea tuturor camarazilor lor deţinuţi, între care un coleg al lor, Wael Ghonim, arestat la sfârşitul lui ianuarie.
Unul dintre liderii coaliţiei, Al-Ulaimi a estimat că 500 de persoane sunt deţinute în total. Iar un alt membru al comitetului, Islam Lutfi, a subliniat că protestatarii nu sunt la originea dificultăţilor recente cu care se confruntă populaţia, acuzând Guvernul că a închis activităţile economice vitale pentru a întoarce populaţia împotriva manifestanţilor.
"Nu revoluţ