Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ventilatoarele trec mai bine pe caniculă

Publicat in Adevarul, duminică 26 iulie 2009 ·

Aparatele de aer condiţionat nu se vând la fel de bine ca în anii trecuţi, din cauza crizei financiare. Canicula a crescut vânzarea aparatelor de aer condiţionat şi a ventilatoarelor, însă nu la fel ca în anii trecuţi când nu era criză financiară, susţin agenţii economici sătmăreni. „E sezon de vară, iar temperaturile ridicate înregistrate obligă oamenii să găsească modalităţi de răcorire, iar cel mai la îndemână sunt aparatele”, a declarat asistentul de vânzări de la magazinul Practic,Vasile Diosig.

Magazinele de electrocasnice din oraş vând numai aparate de aer condiţionat de uz casnic, iar preţurile diferă în funcţie de capacitatea de încălzire-răcire. Pentru a-şi atrage cât mai mulţi clienţi, magazinele oferă instalare gratuită la aparatele de aer condiţionat.

Ventilatoarele, cele mai ieftine

Pentru că sunt mult mai ieftine, practice şi nu necesită activităţi speciale la instalare, ventilatoarele se vând mult mai bine decât aparatele de aer condiţionat. „Avem zile în care nu vindem nici un ventilator, iar apoi vine o perioadă în care se cumpără şi câte două-trei aparate pe zi. Anul trecut vindeam zilnic şi câte 30 de ventilatoare şi nu mai făceam faţă comenzilor”, a declarat coordonatorul de vânzări de la Flanco, Carmen Jurjuman.

În aceste condiţii, agenţii sătmăreni recunosc cum vânzările au scăzut, faţă de anul trecut, cu aproximativ 30 - 40 de procente.  Preţurile la aparatele de aer condiţionat în magazinul Flanco pornesc de la 849 lei şi ajung până la 2.500. În schimb, ventilatoarele se vând de la 60 la 130 de lei. 

Aproximativ aceleaşi preţuri sunt afişate şi la aparatele din magazinul Practic. La cele de aer condiţionat pornesc de la 799 lei şi ajung până la 2.000 de lei, iar la ventilatoare sunt cuprinse între 49 şi 99 de lei. Şi aici asistenţii de vânzări se plâng de scăderea vânzărilor. „În urmă cu doi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 14 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 8 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°