Un fost angajat al Mechel Câmpia Turzii a dat foc unei salopete agăţate de gardul combinatului în timpul protestului care a avut loc azi. Alţi peste o sută de oameni disponibilizaţi de la Mechel au protestat în faţa combinatului, pentru a doua săptămână consecutiv.
Fostul angajat care a dat foc salopetei a stropit-o întâi cu benzină, iar oamenii care protestează spun că gesturile lor arată că nu mai au nici răbdare şi nici încredere în ruşii care au cumpărat combinatul Mechel Câmpia Turzii. Potrivit Mediafax, foştii angajaţi au protestat scandând "Hoţii", "Vrem banii", "Combinatul l-aţi tăiat, nu vrem bani eşalonat", "Aţi vândut Căţelu, nouă ne-aţi dat mielu'".
Conform aceleaşi surse, protestatarii au legat o cruce de lemn pe gard, simbolizând moartea combinatului, şi au adus cu ei oale şi cratiţe din metal pentru a le preda conducerii combinatului ca aceştia să le vândă apoi la fier vechi şi să facă rost de banii pentru plata salariilor compensatorii.
Un alt fost angajat al Mechel Câmpia Turzii s-a sinucis în urmă cu o săptămână, fiind găsit spânzurat.
Prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, afirma că ruşii i-au asigurat pe foştii angajaţi de faptul că, începând cu data de 15 martie vor încerca să le plătească salariile compensatorii.
Din vara anului 2012, de la combinatul Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizaţi aproximativ 1.700 de angajaţi, iar în prezent mai lucrează doar 360 de persoane.