Sorin Ovidiu Vîntu a devenit bogat cu ajutorul specialiştilor din serviciile secrete şi popular cu ajutorul marilor cărturari care au acceptat să primească din partea lui sume mari de bani în contul unor premii de excelenţă pe care a început să le dea în perioada de glorie a Fondului Naţional de Investiţii (FNI). De la Alexandru Paleologu la Nicolae Manolescu, foarte puţini au ratat ocazia să-şi asigure rente viagere sau colaborări bine plătite de Sorin Ovidiu Vîntu. Nici unul dintre ei nu s-a întrebat, nici înainte de căderea FNI, nici după, de unde are atâţia bani, aşa încât s-au aşezat satisfăcuţi în solda lui, devenind flori la butoniera acestui mecena.

Nume importante din elita intelectuală a României i-au oferit lui Sorin Ovidiu Vîntu onorabilitatea şi ştaiful de care avea nevoie pentru a ieşi de pe lista ticăloşilor şi pentru a intra în cea a investitorilor. Dacă aristocratul care era Alexandru Paleologu, cu toate păcatele lui din perioada colaboraţionistă, accepta să stea la masă cu Sorin Ovidiu Vîntu, înseamnă că omul nu era doar un şmecher de duzină. Dacă, mai târziu, Horia Roman Patapievici a acceptat să-i conducă revista de cultură „Idei în dialog", se înţelegea că cel care a scăpat basma curată din scandalul FNI era cineva cu ştaif. Dacă băieţii de la Academia Caţavencu şi-au vândut grosul acţiunilor acestui nou investitor în media, oamenii puteau crede că noul proprietar prezentase garanţii serioase. Dacă ziariştii cu pedigri, care-şi dovediseră până în 2005 integritatea, se angajau la trustul de presă finanţat de Sorin Ovidiu Vîntu, era clar că aveau încredere în bunele lui intenţii, deşi unii dintre ei vroiau doar să se folosească de banii lui pentru a-şi continua propriul drum.

Sorin Ovidiu Vîntu a umplut buzunarele goale ale multor intelectuali şi, pe măsură ce conturile acestora creşteau, imaginea lui se transforma radical. Nu mai er