"În casa lor m-am simţit ca într-o staţie de autobuz. Nu-mi doream altceva decât să plec de acolo cât mai repede căci îmi era frig, cumplit de frig”. Doamna învăţătoare astăzi a intrat prima dată în casa elevei sale, Andreea Orbulescu din Bucureşti. S-a aşezat pe unicul fotoliu din casă, chircită de frig. Tocmai le tăiaseră gazele fiindcă tata n-a avut 800 de lei să plătească restanţa. Învăţătoarea nu s-a încumetat să-şi scoată paltonul. În spatele ei, prin geamurile cu toc putred, bătea vântul. Era frig ca afară; era ca şi când căsuţa Orbuleştilor nici n-ar avea geamuri şi pereţi. De ani de zile se chinuie tata să strângă bani de termopane, dar nu reuşeşte. E şomer – mănâncă cu toţii din alocaţiile copiilor. Uneori se întâmplă să-i mai pice câte un muşteriu şi atunci tata mai lucrează cu ziua ca tâmplar.

Noaptea dorm cu gecile pe ele. Se învelesc cu cearceaf, n-au plapumă

Când îşi fac temele, Andreea şi Petruţa stau cu gecile pe ele. N-au pijama de dormit. Noaptea se bagă în pat tot în gecile cu glugă cu care merg a doua zi la şcoală. Sunt cele mai groase haine pe care le au în casă. Chiar şi aşa, se perpelesc de frig toată noaptea. Se învelesc cu cearceaf, plapumă n-au; n-au avut niciodată. Se încălzesc lipindu-se unii de alţii. Dorm cinci oameni într-un pat, aşezaţi de-a latul. "Înnădesc” patul cu nişte scaune pe care fraţii mai mari îşi întind picioarele. Dimineaţa se trezesc cu toţii sloi.

Au un dormitor şi o bucătărie, atât. Când vede că fetelor încep să le învineţească degetele de frig, tata se îndură să mai deschidă reşoul. Merge atât de greu, încât oala cu apă se încălzeşte abia într-o oră. Iarna fac cu toţii foamea. Vara e boierie, mănâncă numai peşte căci e gratis. Merge tata cu undiţa prin bălţile Bucureştiului şi se întoarce cu trei, patru kile de peşte. E mic şi anemic cât un deget, dar măcar e carne. După trei zile consecut