Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român a incendiat o Biblie, la Roma, în timpul slujbei oficiate de Papa Benedict. Iulian Jugărean a fost arestat

Publicat in Gandul, duminică 23 octombrie 2011 ·

UPDATERomânul care a incendiat o Biblie la Vatican a fost arestat

Românul care a incendiat o Biblie în timpul unei slujbe oficiate de Papa Benedict al XVI-lea susţine că voia să transmită un apel pentru combaterea terorismului, el fiind arestat imediat după incident, informează La Repubblica, în ediţia online.

"În timpul slujbei de canonizare, o persoană dezechilibrată psihic a reuşit să urce pe o anexă a Basilicii San Pietro, escaladând o balustradă. A rămas acolo circa 30 de minute, până la încheierea slujbei de canonizare. A atras atenţia asupra sa dând foc unei Biblii", a explicat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.

"Este clar că avem de-a face cu o persoană dezechilibrată psihic. După ce a fost audiat de agenţi ai Jandarmeriei de la Vatican şi de un funcţionar al ambasadei României, a spus că avea de comunicat nişte mesaje lumii, în special despre combaterea terorismului", precizează părintele Lombardi.

Autorul incidentului este românul Iulian Jugărean, care este în prezent în stare de arest.

UPDATE Românul care a incendiat o Biblie în timpul unei slujbe oficiate de Papa Benedict al XVI-lea susţine că voia să transmită un apel pentru combaterea terorismului, el fiind arestat imediat după incident, informează La Repubblica, în ediţia online.

Un român care pare să aibă probleme psihice a dat foc unei Biblii în Piaţa "San Pietro" din Roma, în timpul unei slujbe de canonizare oficiată duminică de Papa Benedict al XVI-lea, informează La Repubblica, în ediţia online.

Românul a escaladat o balustradă şi a urcat într-o zonă interzisă, pe o latură a Basilicii San Pietro din Roma. Oamenii care asistau la o slujbă de canonizare a trei noi sfinţi oficiată de Papa Benedict au fost nevoiţi să vadă cum românul a dat foc unui exemplar al Bibliei.

Un cardinal a încercat să îl oprească pe român să escal

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 52 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 31 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 34 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 39 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°