Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rus a adus victoria lui Dinamo, dar rămîne modest: ”Nu-s inventator, ca Torje!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 28 noiembrie 2011 ·

Rus a dat primul lui gol în Liga 1, dar tot se teme de comparaţia cu extrema vîndută la Udinese

- Laurenţiu, v-aţi chinuit cu Mioveniul mai rău decît se aştepta lumea. Nu crezi?

- Mie nu mi s-a părut. Adică ne-au cam alergat adversarii, OK, dar n-au avut multe ocazii de gol. Am reuşit să păstrăm un ritm bun, care ne-a convenit. E drept, simt că a fost cea mai grea victorie pe care am obţinut-o de cînd a început campionatul.

- Ce ai simţit după ce ai marcat?

- Ha-ha! Am spart şi eu gheaţa, în sfîrşit! Nu mai dădusem gol niciodată pînă acum, aşa că mă simt chiar bine că am marcat.

- Crezi că ai reuşit deja să acoperi pierderea lui Torje?

- Torje era alt gen de fotbalist, nu ne putem compara. Eu alerg, muncesc cît pot, pe cînd Torje inventa ceva atunci cînd echipa nu funcţiona, el era capabil să facă asta.

- Ce aştepţi de la derby-ul cu Steaua?

- România se împarte între Dinamo şi Steaua, astea sînt cele mai iubite cluburi, de aceea meciul e special pentru toţi fotbaliştii implicaţi. Steaua stă cam rău acum, dar nu mai contează locul din clasament, încărcătura, miza vor fi aceleaşi.

"Avem toate atuurile s-o batem pe Steaua pe 5 decembrie. Victoria ne-ar consolida statutul de lideri, ar fi chiar perfectă"

Cristian Bălgrădean, portar Dinamo

"Îi urez succes lui Dinamo contra Stelei! Echipa arată bine, dar mi se pare că lui Ciobotariu i-ar mai trebui doi-trei jucători ca să aibă şi o bancă puternică pentru retur"

Andrei Mărgăritescu, mijlocaş Mioveni

"E perfect că am cîştigat, 1-0 e suficient. De luni ne pregătim doar pentru meciul cu Steaua, nici nu ne mai interesează cîte puncte avem avans faţă de adversare"

Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo

"Dragomir distruge fotbalul!"

Ion Crăciunescu s-a certat cu Dumitru Dragomir, după ce

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 45 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 38 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de preşedintele american Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Precizările Casei Albe

News.ro acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Cei doi şefi de stat vor discuta inclusiv despre situaţia din Ucraina şi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 40 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 2 ore
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 4 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°