Violonistul Boris Brovtsyn a concertat sâmbătă alături de Academy of Saint Martin in the Fields, dirijată de Sir Neville Marriner, interpretând Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor, de Felix Mendelssohn-Bartholdy.
A cântat sâmbătă seară la un instrument cu totul deosebit făcut de Vicenzo Ruggieri, lutier din Cremona, apropiat şcolii lui Amati, care a trăit până în 1719. „Nu de mult am început să cânt pe această vioară şi sper că va fi o «relaţie de lungă durată»! Este o vioară cu sunet oarecum universal, care poate fi potrivit pentru orice lucrare“, a spus Boris Brovtsyn, într-un interviu acordat suplimentului Festivalului „Enescu“.
Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu
Nu aţi fost la prima întâlnire cu Sir Neville Marriner?
Am avut câteva concerte împreună. El însuşi reprezintă figură intrată în istoria muzicii. Am foarte multe de învăţat de la el, cu atât mai mult cu cât a fost iniţial violonist (chiar dacă nu sunt foarte mulţi cei care mai ştiu asta). Nu am lucrat până acum cu dânsul şi cu Academia St. Martin in the Fields, ne-am întâlnit când dirija altă orchestră şi aştept cu nerăbdare această experienţă deosebită. Este o personalitate fascinantă care are şi umorul tipic englezesc. Una dintre primele întrebări pe care i le-am
adresat a fost: dacă mai sunt membrii fondatori ai Academiei care mai cântă acum în orchestră. Mi-a răspuns foarte calm: Oh nu, toţi au murit deja!
Într-un fel, acel ansamblu nu mai există practic astăzi, dar în curând nici noi nu vom mai fi aceiaşi, căci ne vom transforma, ne vom „înnoi“ şi noi! Ceva rămâne însă: esenţa. În opinia mea, The Academy este în acest moment – probabil alături de London Symphony – cea mai bună orchestră din Londra, cu o ţinută deosebită. (Am câţiva prieteni şi cunoştinţe bune care lucrează aici.) Sir Neville este cu adevărat u