Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fumatul nu te ajută să adormi, dimpotrivă, strică somnul

Publicat in Adevarul, duminică 22 septembrie 2013 ·

Nu sunt puţini fumătorii care nu pot merge la culcare decât după ce au savurat o ultimă ţigară pe ziua în curs, fiindcă aşa se pregătesc pentru somn. De altfel, mulţi consideră chiar că fumatul îi ajută să adoarmă în cazul în care suferă de insomnie. Specialiştii infirmă toate aceste teorii.

În încercarea de a afla în ce mod afectează fumatul calitatea somnului, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Florida au constatat că substanţele din ţigări ne împiedică să intrăm în starea de relaxare necesară pentru un somn odihnitor.

12% din fumători adorm cu dificultate seara, 10% se plâng că se trezesc prea devreme şi că nu se pot odihni suficient, iar 11% din ei se trezesc de mai multe ori pe parcursul nopţii fără o nevoie anume (cum ar fi nevoia de a merge la toaletă sau setea). Acestea sunt rezultatele studiului recent realizat de specialiştii americani pe un eşantion reprezentativ.

Aşadar, fumătorii se expun şi mai multor riscuri decât se credea. O dată pentru că numeroasele substanţe chimice din ţigări afectează serios sănătatea pe mai multe planuri, şi apoi pentru că fumatul reduce calitatea somnului, iar somnul insuficient sau neodihnitor se asociază, la rândul lui, cu o varietate de probleme: de la depresie, la diabet şi boli cardiovasculare.

Fumatul este contraindicat înainte de culcare mai ales persoanelor care suferă de insomnie. „Unii insomniaci se duc să fumeze. Nu este bine, pentru că nicotina accelerează metabolismul bazal şi practic te trezeşte“, explică medicul pneumolog Oana Deleanu, preşedintele Secţiunii de Somnologie din cadrul Societăţii Române de Pneumologie.

Citeşte şi:

VIDEO Adevărul Live: Ai aţipit vreodată la volan? Tulburările de somn pot fi de vină, spun specialiştii

Mulţi dintre noi suferă de unele tulburări de somn extrem de periculoase fără măcar să ştie, atrag atenţia medicii. Află care sunt aces

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 2 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum 50 minute
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Extrema dreaptă germană face "propagandă pentru Putin şi spionaj pentru Rusia", acuză Ursula von der Leyen cu o lună înainte de alegerile europene

Ziare.com acum o ora
Cu o lună înainte de alegerile europene, Ursula von der Leyen, aduce acuzații grave extremei drepte germane, susținând că face "propagandă pentru Putin" şi "spionaj pentru Rusia", relatează AFP. La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creşt

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°