Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Vampirii", mai tari ca Oţelul sub Tâmpa! Braşov - Bistriţa 0-1

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 9 aprilie 2011 ·

Gloria Bistriţa a reuşit să "detoneze bomba" etapei,impunându-se neaşteptat, cu 1-0 (1-0) în faţa lui FC Braşov, echipaprimelor etape din 2011. Bistriţenii au început perfect sub Tâmpa,deschizând scorul după numai 3 minute de joc, prin D'Augustino,care marcat din 10 metri, după o acţiune foarte bună pe dreapta alui Cavalli. Gazdele au încercat o replică rapidă, prin Cardoso,care a scăpat singur cu Albuţ, l-a lobat pe portarul oaspeţilor,dar mingea a nu a ajuns nici la poartă, fiind respinsă de un fundaşadvers.

A urmat apoi un joc de uzură, cu Braşovul încercând să egaleze, darfără a se apropia foarte periculos de careul Gloriei. Doar pefinalul primei părţi, Cristescu a avut şansa golului, dar Albuţ afost pe minge şi a reuşit să respingă şutul braşoveanului.

Partea a doua a început cu o mare ocazie a gazdelor, şutul luiViveiros fiind scos cu greu în corner de Albuţ. Totul părea că vaduce spre o sarabandă de ocazii la poarta Gloriei, însă nu a fostaşa, "stegarii" fiind în criză de idei. Până în minutul 76, cândIlyes a lovit bara din lovitură liberă. Finalul nu a adus decâtatacuri haotice ale braşovenilor, fără urmări pe tabelă, astfel căGloria lui Manea şi, mai nou, Halagian, a bifat un succesneaşteptat, pe un teren de unde se pleacă greu cu puncte.

FC Braşov: 49. Hăisan -21. Rusu, 4. Diego Gaucho, 15. Oros, 12. Cristi Ionescu (16.Viveiros '35) - 25. Toloza (9. Hadnagy '54) - 26. Williams, 10.Ilyeş, 18.Cristescu, 7.Chipciu - 23. Cardoso. Antrenor: AntonioConceicao.

Gloria Bistriţa:22. Albuţ - 14. Achim, 27. Szukala, 6. Corallo (4. Năstase '77),18. Cafasso (5. Velcovici '39) - 16. R. Mărginean - 21. Keita, 29.Anton, 14. Nalaţi, 8. D'Agostino (26. I. Iordache '24) - 9.Cavalli. Antrenor: Nicolae Manea.

Cartonaşe galbene: Cristescu '43, Szukala '75, Năstase '82 /Mărgineanu '43, Cavalli '45+3

Arbitri: Istvan Kovacs

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 44 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 28 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum 23 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 43 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°