Scandalul din jurul privatizarii Petrom si tranzactiile deochiate de pe piata "liberalizata" a energiei au readus in atentie privatizarea din domeniul utilitatilor publice. Cu ani in urma am avertizat ca privatizarea utilitatilor publice trebuie judecata altfel si nu am ezitat sa am obiectii fata de "fundamentalismul" unor experti straini. Recent am scris despre sindromul statului slab in Romania. Cu ingaduinta cititoilor revin asupra unor aspecte.
Privatizarea este o modalitate de a impune restrictii bugetare ferme, de a imbunatati gestiunea economica (inclusiv eficienta de exploatare), de a atrage resurse in sectoare unde nevoile de capital sunt mari. Dar nu orice fel de privatizare aduce avantaje, sau, in anumite conditii, dezavantajele pot contrabalansa beneficiile.
Utilitatile publice reprezinta un domeniu special - ele furnizeaza bunuri indispensabile pentru cetateni. De aceea, mai peste tot in lume autoritatile sunt interesate de aranjamente institutionale, de reglementari, care sa previna abuzul de monopol (de putere pe piata). In Uniunea Europeana statul continua sa controleze zone din utilitatile publice si recurge la reglementari riguroase. In plus, imperative de siguranta nationala intaresc motivatia statului de a avea reglementari eficace in domeniul energetic.
Este firesc ca statele sa-si mentina controlul asupra rezervelor de petrol si gaze cand renta de raritate (diferenta dintre costul de extractie si pretul de vanzare) este mare. Nonsalanta cu care negociatorii nostri, in privatizarea Petrom, au acceptat scenariul de evolutie a pretului barilului de petrol (cum este prevazut in contract) este greu de inteles. Inca din primii ani ai deceniului era clar ca ascensiunea economica a Chinei, Indiei, va pune presiune pe latura cererii. Ca sa nu mai amintesc ca in 2004 erau semne destule ale impotmolirii din Irak. Nici descoperirea de noi