In ultimii 20 de ani am asistat la mai multe incercari de branduire a Romaniei. Initiative serioase, demarate la nivel guvernamental. Initiative scumpe, menite sa dreaga o imagine nu tocmai favorabila a tarii noastre in ochii si perceptia celor care nu o locuiesc.
Astfel, la un moment dat si pe bani (publici) multi de tot, Romania a fost "Eterna si fascinanta". Campania n-a avut nici un succes. Mai apoi, Romania a devenit "fabulospirituala" (sic!). Bazdagania asta de campanie a fost aprobata si produsa sub o guvernare, apoi a fost avortata de o alta guvernare, pe motiv ca e cretina. Mai aproape de noi, inteleg ca se lucreaza la o alta campanie de branduire a Romaniei si ca in aceasta urmeaza sa "joace" Dracula si alte cateva foste glorii ale sportului romanesc. Asteptand sa vad ce si cum cu noua incercare, s-a intamplat ca, recent, am fost rugat sa insotesc o jurnalista de la "Le Figaro" prin Bucuresti, sa-i arat si sa-i povestesc una-alta. A venit frantuzoaica, ne-am intalnit si m-a rugat sa facem un tur prin centru. Desi eram sigur ca femeia are o asigurare de sanatate solida, am evitat totusi sa-i rup picioarele prin transeele de pe Lipscani si am ales un traseu mai putin primejdios. Tot mergand noi asa, vorbeam: eu incercam sa-i spun cate ceva despre Palatul Regal si despre fosta Piata a Palatului (actuala a Revolutiei), ea ma intreba despre Casa Poporului. Eu dadeam sa-i zic despre Podul Mogosoaiei, ea ma intreba cati copii a avut Ceausescu si ce s-a ales de ei. Una peste alta, femeia era chitita sa afle cat mai multe lucruri despre Epoca (noastra) de Aur, despre Gloriosul Conducator si familia acestuia, despre maretele ctitorii si despre Securitate. Pentru ea, comunismul era ceva exotic. Pentru mine, comunismul era, firesc, ceva tragic. "Nepotrivire de caracter", cum se spune. Seara, tarziu, am condus-o pe frantuzoaica mea la hotelul unde trase
