Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărata mână a lui Dumnezeu

Publicat in Romania Libera, luni 5 iulie 2010 ·

A fost de departe cel mai palpitant weekend al Campionatului Mondial. Să începem cu sfârşitul. Paraguay-Spania. Penalty pentru sud-americani, spre final. Apără Casillas! Imediat, penalty pentru spanioli. Gol, Alonso! Nuu. Arbitrul decide repetarea loviturii de la 11 metri. Alonso se apropie iar de minge şi... apără portarul paraguayan!! Fantastic meci! Atacă Spania. Minutul 83. Iniesta face loc în careu, pune o minge pe tavă lui Pedro, şut şii... bară! Mingea sare la eternul Villa, şut, bară, bară, gol! Cel mai tensionat biliard al lumii. Câteva ore mai devreme, destinul îşi spusese cuvântul. Argentina lui Maradona încasase patru goluri de la nemţi, iar celebrul henţ al lui Diego, botezat „mâna lui Dumnezeu", se răzbunase peste ani. Vineri noapte, altă dramă. E ultimul minut. Mingea trimisă de atacanţii Ghanei se îndreaptă spre poarta Uruguayului. Portarul e bătut. Dar, şoc!, scoate de pe linia porţii cu mâna atacantul Luis Suarez (foto)! Asta, da, mâna lui Dumnezeu! Penalty pentru africani. Dacă marchează merg în semifinale. Al doilea şoc: Gyan trage peste poartă! In-cre-di-bil!! Urmează lozul penalty-urilor şi Uruguay se răzbună cu scăriţa nebună a ultimului executant, lăţosul Abreu. Gyan e distrus, sud-americanii sunt în semifinale. Vor întâlni Olanda, care în aceeaşi zi dăduse marea lovitură: trimisese Brazilia acasă să-şi lingă rănile şi să pregătească Mondialul următor găzduit chiar de ea. Păcat! Fără samba jocul e mai sărac, dar dacă aşa a trasat Dunga limita dintre fotbal şi antifotbal n-ai ce face. Ne rămân răsturnările de situaţie, henţul lui Suarez, lacrimile lui Gyan şi adrenalina semifinalelor care vor veni. Adios!

Laurenţiu Ciocăzanu

A fost de departe cel mai palpitant weekend al Campionatului Mondial. Să începem cu sfârşitul. Paraguay-Spania. Penalty pentru sud-americani, spre final. Apără Casillas! Imediat, penalty pentru spaniol

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 13 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 14 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 50 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Ciolacu anunță creșteri salariale de 10% pentru românii cu venituri mici

Wall-Street.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei. "A fost pusă

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°