Sursele citynews.ro arată că printre persoanele care au fost ridicate şi duse la audieri în dosarul contrabandei cu alcool s-ar afla şi un poliţist. Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud nu confirmă, dar nici nu neagă informaţia.
Conform unor surse care doresc să-şi păstreze anonimatul printre cele zece persoane ridicate şi duse la audieri la sediul DIICOT din Cluj s-ar afla şi un poliţist. Deocamdată nu sunt prea multe informaţii cu privire la identitatea acestuia, iar oficialii IPJ spun că nu au cunoştinţă că procurorii DIICOT ar ancheta şi un om al legii.
"A fost acţiunea DIICOT Cluj, noi nu am avut nicio implicare. Nu am fost informat că ar fi fost luată vreo măsură cu privire la un angajat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie", spune cmr.şef Ioan Ovidiu Mureşan, şeful IPJ B-N. Citeşte şi
Grupare care producea ilegal alcool în Bistriţa, destructurată de BCCO şi DIICOT Cluj
Vă reamintim că în această dimineaţă procurorii DIICOT Cluj au efectuat 29 de percheziţii la locuinţele unor suspecţi şi la mai multe sedii de firmă, fiind descoperiţi aproximativ zece mii de litri de alcool de contrabandă.
Mai mult, la sediul unei firme din Şieu Măgheruş, în momentul descinderii, a fost descoperită o fabrică de alcool ilegală. Prejudiciul estimat de procurori este de 2,7 milioane de euro, zece persoane fiind conduse la sediul DIICOT din Cluj pentru audieri.