Există spirituali de tip "natural", în sensul că nu sînt cultivaţi şi încadraţi de o tradiţie religioasă anume şi ei pot fi tot atît de autentici ca cei disciplinaţi de o cale canonică. Dacă nu au ajuns la libertatea intimităţii cu Dumnezeu pe drumul unei religii, ei au, în schimb, candoarea, creativitatea, riscurile căutării de unul singur a Celui singur. Asemenea naturi se aprind mai ales în vremuri de criză, în vremuri sumbre. Un asemenea caz a fost Etty Hillesum, tînără evreică olandeză pentru care timpul experienţei mistice s-a plasat în anii 1941-1943. În mediul intelectual din Amsterdam, ea făcea parte dintre acei evrei pentru care cultura modernă, foarte viu asimilată, se îmbina cu distanţarea faţă de o tradiţie iudaică percepută drept un dat comunitar respectabil, dar prea convenţional trăit şi cercetat. Interesată de orice filon contemporan care i-ar putea hrăni traseul interior, îi citeşte pătimaş şi îi "aplică existenţial" pe Dostoiewski şi pe Rilke, are un mentor de filiaţie jungiană, respiră într-o atmosferă mai degrabă creştină, dar fără nici un fel de atenţie pentru încadrări confesionale, dogmatice sau instituţionale. În ultimii trei ani de viaţă, Etty Hillesum ţine un jurnal care, alături de scrisorile către numeroşii ei prieteni, a fost publicat în 1986 în Olanda, iar apoi în traduceri, printre care cea franceză în 1995, la Seuil: Une vie boulversée, suivi de Lettres de Westerbork. Jurnalul notează mai ales exigenţele, dibuirile şi evenimentele interioare, dar păstrează constant o privire limpede - ca un apus de soare toamna - asupra situaţiei tot mai deteriorate a evreilor din Olanda şi a etapelor deportării lor. Etty a fost o vreme funcţionar al Consiliului evreiesc în lagărul de la Westerbork. Din 1939, autorităţile olandeze grupaseră acolo pe refugiaţii evrei din Germania, în aşteptarea plecării lor, spre Palestina mai ales. În 1942, el a fost