Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: America - la un pas de prăpastie?

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 august 2011 ·

O butadă veche spune că există doar două lucruri care pot arunca economia americană pe marginea prăpastiei: un război şi o întâlnire a băncii centrale. Sursa: capital.ro

În aceste ultime zile, s-a demonstrat că mai există ceva: situaţia în care datoria ajunge aproape cât economia, adică 14.300 de miliarde de dolari. Tradus, dacă am avea hârtii de 100 de dolari puse una peste alta, teancul de bancnote, astfel aranjate, ar ajunge până la Lună şi ar mai rămâne nişte sute de miliarde de dolari rest. Tradus altfel, vorbim de aproape o treime din avuţia planetei, într-un an.

La ora scrierii acestui text, Barack Obama a prezentat un soi de compromis, negociat cu republicanii din Congresul american, dar încă nevotat ca text de lege, în condiţiile în care azi, 2 August, expiră ultimatumul dat de Trezorerie pentru intrarea în incapacitate de plată. Datoriile vor fi crescute până la urmă din nou, iar plafonul va fi ridicat, pentru a 103-a oară. Cheltuielile vor fi scăzute, cu 1.000 de miliarde de dolari, care vor fi ciuntite de peste tot, inclusiv din sistemul de sănătate şi din dobânzile la creditele pentru student. Datoria a fost mai mare în istorie, ca procent din economie, doar în timpul crizei din 1933 şi după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1947.

Deşi America are calificativul cel mai de încredere pe care îl acordă pieţele financiare, dacă pachetul de compromisuri nu va fi votat urgent, falimentul în America nu este exclus. Poate cuvântul “faliment" este prea dur, vorbim de imposibilitatea de a plăti fie salarii şi pensii, fie de a da plăti înapoi datoriile la timp. Iar cum economiştii consideră că atunci când America strănută, restul lumii se îmbolnăveşte de gripă, orice dificultate americană se va traduce simplu: mai puţine investiţii în zonele cu risc investiţional (adică şi în România şi în alte pieţe în tranziţie), apetit crescu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 17 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°