Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concediu neplătit pentru bugetari

Publicat in Jurnalul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Angajaţii din sectorul public pot intra în concediu neplătit cel mult opt zile până la finele acestui an, însă doar jumătate din suma economisită va intra la bugetul din 2009.

"Legea prevede 10 zile de concediu fără plată, însă nu pot fi luate mai mult de patru zile pe lună. În opinia noastră, această măsura se va aplica, dar pe buget impactul va fi jumătate în decembrie şi jumătate în luna ianuarie", a spus secretarul de stat în Finanţe Gheorghe Gherghina. Astfel, din suma estimată iniţial, de 1,6 miliarde de lei, statul ar mai putea economisi doar 1,28 miliarde de lei, din care 640 de milioane de lei în 2009 şi încă 640 de milioane în prima lună a anului următor.

Varianta unei depăşiri a deficitului bugetar cu 0,5 puncte procentuale a fost luată în calcul încă de la amânarea de către Curtea Constituţională a deciziei privind proiectul de lege privind reorganizarea autorităţilor guvernamentale, act normativ care introduce şi concediul neplătit de zece zile în sectorul public.

"Acum, după decizia Curţii, problema este în continuare neclară, deoarece nu pot fi acordate decât maximum patru zile de concediu neplătit pe lună, respectiv cel mult opt zile până la sfârşitul anului", au afirmat sursele.

Executivul şi-a angajat, în 15 septembrie, răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectelor de lege privind educaţia naţională, salarizarea unitară a personalului bugetar şi reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, însă PNL a depus o sesizare la Curtea Constituţională privind aceste legi, întârziind astfel adoptarea unor măsuri din respectivele acte normative.

Curtea Constituţională a decis săptămâna trecută, cu majoritate de voturi, că Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi Legea salarizării unitare a bugetarilor sunt constituţionale.

Angajaţii din sectorul public pot

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 16 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 15 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 54 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 42 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 52 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°