ROMÃ...NIA CA O TELENOVELÃ...
Ninge. Ninge intruna peste Marele Oraş. In troleibuz e cald şi plăcut. Cei căţiva călători, risipiţi in intreaga cutie, privesc pe fereastră tăcuţi. S-au urcat la capăt şi, pănă acum, nici unul dintre ei n-a coborăt. Nici n-a urcat nimeni pe parcurs. Văzănd că nimeni n-a dat semn de coborăre şi că staţiile sunt pustii, şoferul n-a mai oprit. Deşi nu se cunosc intre ei, călătorii alcătuiesc, fără s-o ştie, un grup de prieteni. Un grup care priveşte pe fereastră in tăcere, tulburat de ninsoarea care a pus stăpănire pe Marele Oraş.
ROMÃ...NIA CA O TELENOVELÃ...
Ninge. Ninge intruna peste Marele Oraş. In troleibuz e cald şi plăcut. Cei căţiva călători, risipiţi in intreaga cutie, privesc pe fereastră tăcuţi. S-au urcat la capăt şi, pănă acum, nici unul dintre ei n-a coborăt. Nici n-a urcat nimeni pe parcurs. Văzănd că nimeni n-a dat semn de coborăre şi că staţiile sunt pustii, şoferul n-a mai oprit. Deşi nu se cunosc intre ei, călătorii alcătuiesc, fără s-o ştie, un grup de prieteni. Un grup care priveşte pe fereastră in tăcere, tulburat de ninsoarea care a pus stăpănire pe Marele Oraş.
După căteva zile de ploaie nesuferită, cu picături mari şi rare, metalice, frigănd pielea in răceala lor pură, vremea s-a destins. Ca un ins care-şi revine brusc şi fără motiv din posomorala cu care s-a trezit de dimineaţă. A urmat o după-amiază nesigură, in care peste Marele Oraş s-a aşezat o lumină cenuşie. O după-amiază mediocră, fără istorie, in care nu s-a intămplat nimic, pentru că ceea ce avea să se intămple venea după aceea, iar după-amiaza nu era decăt prefaţa, prevestirea marelui, copleşitorului eveniment: a inceput să ningă! A inceput să ningă spre seară. Mai intăi uşor, mirat, ca şi cănd fulgii n-ar fi crezut că pot pluti in aer fără să-i oprească cineva, apoi tot mai des, tot mai statornic. Pănă cănd toţi
