Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evoluţia pieţei auto în ianuarie. Vânzările de maşini rulate au explodat

Publicat in Gandul, luni 18 februarie 2013 ·

Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale noi au scăzut cu 0,1% în prima lună din acest an faţă de ianuarie 2012, la 4.218 unităţi, potrivit datelor Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care arată însă că importul de maşini rulate a urcat în acest interval cu 60%.

"În continuare, în luna ianuarie vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (81% din total), cu 11 puncte procentuale mai mult decât media înregistrată în 2012. De asemenea, continuă să se manifeste asupra pieţei impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de aproximativ 18.000 de autoturisme, înregistrează o creştere de 60% faţă de ianuarie 2012. La aceste cifre, rezultă că la fiecare autoturism nou vândut în România în prima lună din acest an, au fost aduse alte cinci rulate", se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Comparativ cu decembrie 2012, vânzările de autovehicule au scăzut cu 40%.

Livrările de autoturisme s-au diminuat cu 4,1% faţă de ianuarie 2011, la 3.334 de unităţi, topul pe mărci fiind format din Dacia (758 de unităţi vândute), Skoda (368 unităţi), Volkswagen (308 unităţi), Renault (229 unităţi), Ford (209 unităţi) şi Hyundai (202 unităţi).

După provenienţă, vânzările de autoturisme din producţia internă au scăzut cu 17,8% iar cele din import s-au majorat cu 0,7%.

Pe modele, pe primul loc la începutul anului este Dacia Sandero, cu vânzări raportate de 237 unităţi, urmată de Dacia Logan (231 unităţi) şi Skoda Octavia (216 unităţi). Acestea sunt urmate de Dacia Duster (213 unităţi), Renault Clio (127 unităţi) şi Hyundai i20 (107 unităţi).

În funcţie de tipul de combustibil, continuă trendul din 2012 de creştere a ponderii autoturismelor cu motoare diesel (diesel 59,5% / benzină 40,5%).

Vehiculele comerciale uşoare (plus minibuse) au înregistrat o

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 28 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 28 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Constanţa: Un bărbat şi o femeie, arestaţi pentru 30 de zile, fiindcă aveau droguri de mare risc asupra lor la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

News.ro acum 36 minute
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au documentat, duminică activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârş

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°