Proba scrisă a Bacalaureatului, la Limba şi literatura maternă, a fost susţinută, ieri, de 224 de candidaţi. Dintre aceştia, 125 au susţinut proba la limba maghiară şi 99 la limba germană. „Nu au fost absenţi la proba aceasta şi nu a fost înregistrat niciun incident”, a precizat Dorel Agache, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov. În altă ordine de idei, Bacalaureatul din acest an ar putea fi ultimul „clasic”. Modificarea bacalaureatului ar fi posibilă din toamnă, întrucât mai multe schimbări la Legea educaţiei, se află deja în Senat, care este for decizional, a declarat noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Adronescu, ieri, chiar în prima sa zi din al treilea mandat la învăţământ. Astfel, dacă se aprobă modificările privind bacalaureatul, candidaţii din 2013 vor susţine acest examen cu probe diferenţiate, în funcţie de profil şi filieră. În forma ei actuală, Legea educaţiei naţionale prevede introducerea bacalaureatului diferenţiat din 2016. Proba scrisă a Bacalaureatului, la Limba şi literatura maternă, a fost susţinută, ieri, de 224 de candidaţi. Dintre aceştia, 125 au susţinut proba la limba maghiară şi 99 la limba germană. „Nu au fost absenţi la proba aceasta şi nu a fost înregistrat niciun incident”, a precizat Dorel Agache, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov. În altă ordine de idei, Bacalaureatul din acest an ar putea fi ultimul „clasic”. Modificarea bacalaureatului ar fi posibilă din toamnă, întrucât mai multe schimbări la Legea educaţiei, se află deja în Senat, care este for decizional, a declarat noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Adronescu, ieri, chiar în prima sa zi din al treilea mandat la învăţământ. Astfel, dacă se aprobă modificările privind bacalaureatul, candidaţii din 2013 vor susţine acest examen cu probe diferenţiate, în funcţie de profil şi filieră. În forma ei actuală, Legea educaţie