Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce nu ne spun companiile aeriene în demonstraţiile de siguranţă

Publicat in Adevarul, miercuri 6 martie 2013 ·

Te-ai întrebat vreodată de ce luminile din avion slăbesc în intensitate în momentul aterizării sau de ce este important să ne punem imediat măştile de oxigen înainte de a-i ajuta pe alţii să facă acest lucru? La aceste întrebări şi la multe altele oferă răspuns „British Airways“ în cadrul unui curs intitulat „Conştientizarea unui zbor în siguranţă“, o versiune modificată a pregătirii pe care o primesc angajaţii companiilor aeriene.

La un astfel de curs a mers şi George Hobica, jurnalist şi fondator al unui site de sfaturi pentru călătorii cu avionul. Astfel el a avut şansa de a coborî pe ieşirea de urgenţă, de a lua parte la un exerciţiu de evacuare în timp ce cabina a fost umplută cu fum şi să înţeleagă rostul unor proceduri de siguranţă, scrie „Huffington Post“.

Verificaţi existenţa vestele de salvare

Deşi este o infracţiune, mulţi dintre pasageri iau ca suveniruri vestele de salvare aflate sub sau între scaune. Chiar dacă membrii echipajului verifică în fiecare dimineaţă ca vestele să se afle la locul lor, există posibilitatea ca avionul să facă mai multe zboruri într-o zi. De aceea este indicat să verificaţi existenţa acestor acestora înainte de decolare.

Siguranţa personală pe primul plan

În general pasagerii nu ascultă cu prea mare interes demo-urile dinaintea fiecărei decolări, în care suntem sfătuiţi că trebuie să ne punem nouă măştile de oxigen, înainte de a-i ajuta pe ceilalţi. Dacă demonstraţiile ar oferi şi o explicaţie pentru care acest lucru este important, poate că oamenii ar acorda o mai mare atenţie informaţiilor cu privire la siguranţa lor. Este absolut necesar să acţionăm rapid pentru că în 15-20 de secunde oxigenul ar putea dispărea complet în cazul în care presiunea statică din cabină ar scădea rapid. Atunci am simţi un miros de ars de la canistrele de oxigen, vibraţii puternice şi o cădere bruscă în gol. În lipsa mă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 46 minute
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 49 minute
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Prețul gazelor a scăzut cu 20% în ultima lună / Măsura PSD de plafonare a prețurilor dă rezultate

Gandul acum 24 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 18 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Europa se confruntă cu o epidemie de tuse convulsivă, avertizează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor

News.ro acum 25 minute
Ţările europene au raportat o creştere bruscă a numărului de cazuri de tuse convulsivă în 2023 şi în primul trimestru din 2024, cu un număr de 10 ori mai mare de cazuri identificate decât în fiecare dintre cei doi ani anteriori, relatează Reuters. Î

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum o ora
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°