Poliţistii braşoveni au anunţat azi că, în urmă cu aproape două săptămâni, la Cincu au fost depistati doi braconieri care au împuşcat o căprioară gestantă. „Poliţiştii din Cincu i-au depistat în traficul rutier,pe DJ 105A, între localitatile Cincu si Şoarş, pe M. Sergiu, 55 ani şi T. Gheorghe, 53 ani, care transportau, în portbagajul unei autoutilitare, o căprioara împuşcată, iar asupra lui M. Sergiu a fost găsită o puşcă de vânătoare cu glonţ şi cinci cartuşe”, ne-a delcarat cms. şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IJP Braşov.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că animalul era gestant si a fost împuşcată, în condiţii nelegale, în pădurea din zona Băilor Rodbav, cauzându-se un prejudiciu de 16.500 lei, precum şi faptul că M. Sergiu deţine în mod legal arma cu glonţ.
Cei doi suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj,conform Legii 407/2006.