Dragoş Petrescu, acţionar al City Grill: Am avut un an senzaţional. Niciodată nu am crezut că o să mă pot dezvolta atât de bine şi că se pot face bani în plină criză economică. 2010 mi-a permis să mă dezvolt şi 2011 va aduce cele mai multe deschideri dintr-un singur an din istoria City Grill Cele cinci businessuri controlate de Dragoş Petrescu în Centrul Vechi al Capitalei reprezintă afaceri cu o rată bună de încasări, dar şi o prezenţă semnificativă în cel mai fierbinte punct al Capitalei din acest an, când toate celelalte zone de petrecere a timpului liber din Bucureşti au căzut în dizgraţie odată cu începerea dezvoltării Centrului Istoric, o zonă care generează încasări anuale de 150 mil. euro.
Dacă în 2008 erau în Centrul Vechi puţin peste 30 de localuri, 2009 şi 2010 au adus o triplare a numărului acestora, dar şi un trafic incredibil de clienţi pe străduţele mai mult sau mai puţin pavate din interiorul pătratului format de bulevardele Regina Elisabeta, I. C. Brătianu, Calea Victoriei şi Splaiul Independenţei.
În 2010, jumătate din cifra de afaceri (de 16 milioane de euro) a lui Dragoş Petrescu, unul dintre cei mai cunoscuţi proprietari de restaurante din România, a fost atrasă de restaurantele sale din Centrul Vechi. Numai Caru' cu Bere şi Hanul Berarilor singure au atras 42% din cifra de afaceri (6,7 milioane de euro), iar City Grill, Cantina şi Bundetot au contribuit cu peste 1 mil. euro.
Mai este şi primul BackWerk (o franciză germană luată de Dragoş Petrescu ca masterfrancizor pe România), deschis anul acesta vizavi de Spitalul Colţea, care are zilnic o medie de 400 de clienţi cu un consum mediu de 2,5 euro, scrie revista BUSINESS Magazin (www.businessmagazin.ro).
"În ultimii doi ani s-au deschis câteva zeci de restaurante, pub-uri, cafenele şi tot felul de alte concepte de localuri în Centrul Istoric, iar acum nu