Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salamanca s-a desfiinţat! Stelea: "Mai aveam de luat ban"

Publicat in Pro Sport, miercuri 19 iunie 2013 · ·

Clubul care s-a desfiinţat ieri avea datorii de 23 de milioane de euro

Criza financiară care a atins Europa nu iartă fotbalul! Mai ales în Spania, acolo unde şomajul a atins o rată de 25%, iar numeroase echipe din diviziile inferioare se află pe marginea prăpastiei. Iar unele nu reuşesc să mai scape. Este şi cazul fostei formaţii a lui Bogdan Stelea, Cătălin Munteanu şi Lucian Marinescu, UD Salamanca. Retrogradată în urmă cu două sezoane în liga a treia, Salamanca nu a mai reuşit să găsească lichidităţile necesare pentru a-şi plăti datoriile de 23 milioane de euro către creditori. Iar după 90 de ani, echipa din unul dintre cele mai importante centre universitare spaniole a fost nevoită să îşi închidă porţile.

„Nici acum nu mi-am luat toţi banii de la Salamanca, nu vă pot spune despre ce sumă este vorba, dar aveam tot interesul ca echipa să nu dea faliment. Îmi pare rău pentru problemele lor, însă motivele sunt legate de lipsa rezultatelor sportive şi administrarea greşită a echipei. Dar, în principal, totul se trage din lipsa performanţei. Când ajungi să joci în liga a treia, trebuie să faci eforturi financiare mari. Doar în Primera te poţi descurca pentru că acolo vin bani din televizări şi sponsorizări, iar când cazi mai jos de liga a doua există probleme”, a declarat ieri Bogdan Stelea, care a evoluat la Salamanca între 1997 şi 2004.

183 de meciuri a jucat Bogdan Stelea în primele divizii spaniole pentru Salamanca

Singura performanţă din istoria Salamancăi este câştigarea Ligii Secunde de trei ori (1988, 1992 şi 1994)

Clubul care s-a desfiinţat ieri avea datorii de 23 de milioane de euro

Criza financiară care a atins Europa nu iartă fotbalul! Mai ales în Spania, acolo unde şomajul a atins o rată de 25%, iar numeroase echipe din diviziile inferioare se află pe marginea prăpastiei. Iar unele nu reuşesc să mai scape. Es

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian / Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi din Irlanda şi Norvegia

Mediafax acum 24 minute
UPDATE Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi în Irlanda şi Norvegia Israelul a „dat instrucţiuni pentru rechemarea imediată” a ambasadorilor Israelului în Irlanda şi Norvegia Ministrul israelian de externe: "Am ordonat rechemarea

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Fitch Ratings a acordat producătorului de gaze Romgaz ratingul BBB - cu perspectivă stabilă

News.ro acum 26 minute
Producătorul de gaze naturale deţinut de stat Romgaz anunţă că Fitch Ratings a acordat companiei ratingul BBB- cu perspectivă stabilă (Investment Grade). Acesta este primul rating atribuit societăţii. ”Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz in

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 20 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 16 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°