Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rata la trei camere: de la 600 la 350 de euro în doi ani - Revista presei economice

Publicat in Adevarul, luni 25 ianuarie 2010 ·

Presa economică de astăzi scrie despre scăderea ratei la un apartament cu trei camere, modul în care s-ar putea agrava criza în 2010 sau estimările BERD pentru economia României. Printre alte subiecte, la Braşov încep lucrările la Ansamblul Coresi, iar producţia de oţel a României s-a înjumătăţit în 2009.

Rata la trei camere: de la 600 la 350 de euro în doi ani. Rata lunară la creditul pentru achiziţia unui apartament cu trei camere în Bucureşti a scăzut de la circa 600 de euro la 350 de euro în mai puţin de doi ani, pe fondul scăderii cu aproape 50% a preţului la locuinţe şi a dobânzilor mai mici prin programul "Prima casă", reiese dintr-o analiză ZF. Dacă în luna martie 2008, când apartamentele vechi din Bucureşti au atins un nivel maxim de circa 2.060 de euro/mp, apartamentele cu trei camere din cartiere precum Drumul Taberei sau Titan costau 120.

Două rele majore care ar putea adânci criza în 2010. Creşterea preţurilor alimentare şi energetice sunt cele două rele economice de care participanţii la Forumul Economic Internaţional, ale cărui întâlniri se vor desfăşura, ca în fiecare an la Davos, se tem cel mai mult pentru 2010. Probabilitatea ambelor este în creştere, potrivit raportului Global Risks 2010 iar severitatea lor este la un nivel ridicat. Creşterea şi fluctuaţia preţurilor alimentare îi afectează pe consumatorii cu putere de cumpărare mică, din toate ţările lumii – cei în al căror coş de consum alimentele deţin un procent de peste 50%, anunţă Money.

BERD, mai optimistă decât Banca Mondială în privinţa economiei. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a revizuit în urcare estimarea pri­vind creşterea economică a României în 2010, de la 1% la 1,3%, acesta fiind şi nivelul anticipat de Fondul Monetar Internaţional (FMI). Pentru 2011, BERD anticipează un avans de 2,3%. BERD esti­mea­ză că România a înregistrat în ult

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 40 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°