Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce fel de şef eşti, în funcţie de zodie

Publicat in Romania TV, duminică 9 iunie 2013 ·

Dacă eşti sau nu un şef foarte sever, dacă îţi place să rişti sau dacă eşti iubit de angajaţii tăi ţine, printre altele, şi de influenţa astrală.

Şeful Berbec vrea să i te supui şi să i te dedici în mod absolut. Dacă faci asta, vei avea numai de câştigat, pentru că ştie cum să te răsplătească.

Şeful Taur îşi exploatează subalternii, îi ceartă şi îi critică. Dar această atitudine a lui vine odată cu puterea exemplului pentru că va dormi la birou dacă asta înseamnă să prospere.

Şeful Gemeni poate fi greu de tolerat nu din pricina atitudinii agresive, ci pentru că el nu va respecta niciodată un program, nu se va da exemplu spetindu-se muncind, nu va lucra ore suplimentare.

Liderul născut sub semnul zodiacal Rac are două mari calităţi: menţine mereu un echilibru între recomopensă şi sancţiune şi intuieşte perfect felul de a fi al angajaţilor lui.

Şeful Leu nu este tocmai cel mai bun şef. Vrea să ştie absolut tot despre angajaţii lui, oferă sfaturi şi află detalii despre viaţa personală a angajaţilor, îi recompensează financiar, dar nu le recunoaşte niciodată public meritele.

Fecioară. Respectat de cei din jur, se focusează mai mult pe detalii şi omite câteodată imaginea de ansamblu, dar este foarte corect cu angajaţii săi şi în ceea ce priveşte părţile pozitive, şi atunci când vine vorba de părţile negative.

Balanţa este, de obicei, un şef carismatic, ba chiar fermecător. Angajaţii lui au încredere în tot ce spune şi face, acesta având grijă să nu le trădeze niciodată această încredere.

Scorpion. Va ştii totul despre tine, până în cele mai mici intimităţi, chiar dacă tu nu i le-ai mărturisit niciodată. Are o uşoară paranoia, crezând că întotdeauna în jurul lui se cos comploturi sau că există oameni cu intenţii ascunse.

Săgetător. Nu ceartă, nu reproşează, nu speculează slăbiciunile umane, este corect, generos, te ia

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a patra lună consecutivă

Adevarul acum 18 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila anunţă că mai mulţi copii palestinieni vor fi trataţi în spitalele din România

News.ro acum 22 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat, vineri la Iaşi, că sunt făcute pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în spitalele din ţara noastră, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum 43 minute
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 19 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum 49 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Provocare fatală: un adolescent american a murit după ce a mâncat un chips ultra picant

Adevarul acum 35 minute
Un adolescent din Massachusetts, Harris Wolobah, a murit pe 1 septembrie 2023, după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de socializare, care implică consumul unui chips tortilla extrem de picant, arată raportul de autopsie

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°