Mulţi dintre noi îşi doresc o burtă plată, dar când vine vorba să facem ceva în privinţa asta, suntem speriaţi de efortul mare pe care trebuie să-l depunem. Vestea bună este că e posibil să ai o burtă plată fără exerciţiile fizice obositoare, ci doar prin schimbarea stilului de viaţă (deşi nu strică niciodată să faci puţină mişcare). Vestea proastă este că greutatea colăceilor îţi face rău, şi nu doar din cauza kilogramelor în plus.
„Grăsimea de pe burtă este asociată cu un risc crescut de boli de inimă, de hipertensiune, de diabet şi de atac cerebral. Excesul de grăsime de pe şolduri şi coapse nu este atât de periculos ca cel de pe burtă“, susţine Tammy Lakatos Shames, dietetician, pentru CNN.
Ţesutul adipos de pe burtă, cunoscut sub numele de „grăsime viscerală“, înconjoară organe vitale din abdomen şi prosperă de pe urma hormonilor şi a substanţelor organismului, afectându-ne sănătatea.
Dar să ne întoarcem la veştile bune: câteva schimbări în viaţa noastră şi vom reuşi, cu destul de puţin efort, să scăpăm de colăceii nedoriţi.
1. Nu te mai stresa
Chiar şi puţin stres va creşte producţia de cortisol din creier, un hormon care ne era de folos atunci când trăiam în peşteri, cu milioane de ani în urmă. Acum, cortisolul impulsionează grăsimea să se depună pe abdomen, în loc să ne ajute să luptăm cu cu mamuţii.
Activităţi ca yoga sau inhalări adânci pot ajuta la reducerea stresului şi anxietăţii. „Yoga sau respiraţia adâncă activează sistemul nervos parasimpatic al organismului care ne ajută să ne relaxăm aproape imediat“, adaugă Lakatos.
2. Dormi mai mult
Cortisolul îşi face de cap şi atunci când nu dormi suficient. „Acelaşi hormon care intră în acţiune în condiţii de stres, ne afectează şi când nu dormim îndeajuns. Plus că atunci când suntem obosiţi şi simţim nevoia de en