Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jigodia se ia şi la om!

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 11 octombrie 2008 ·

De obicei, jigodia este o boală pe care o contractează câinii. Cel care a luat-o are puţine şanse să scape. Una dintre metodele nemedicale la care recurg unii stăpâni ai câinilor bolnavi de jigodie este atingerea unui fier înroşit de botul animalului. Dacă nici asta nu-i opreşte tremurăturile generate de boală, câinele îşi dă ultima suflare. Cam aşa se întâmplă acum în politica doljeană, aflată în campanie electorală mascată; personajele se află în stadiul de dinainte de aplicare a fierului înroşit! Apropierea alegerilor parlamentare i-a băgat în fibrilaţie pe trepăduşii locali aflaţi la putere, care de teamă că nu mai pupă în legislatura viitoare încă un post călduţ şi plătit din banii publici, başca învârtelile aferente, nu mai au nici un fel de frică, nici un fel de ruşine. Acei haplea cu cravate ce-şi mănâncă prânzul la caserolă, şterg mătreaţa de pe gulerul şefului cu mâneca de la costum şi umblă cocoşaţi de povara greutăţii funcţiei au întrecut măsura! În două dintre cazurile de reconstituire a proprietăţilor funciare, prezentate cititorilor de ziarul Gazeta de Sud, aceştia au făcut presiuni şi au recurs la intimidări care i-au lăsat pe protagonişti fără grai. Este vorba de descendentul ultimului prefect liberal al Doljului, Denise Cojocaru, al cărei soţ a fost invitat la sediul judeţean al unui partid aflat la guvernare pentru a i se reproşa faptul că s-a adresat presei în loc să stea cuminte. El a dat curs invitaţiei politrucilor în speranţa că măcar unul dintre ei va înţelege că, odată completat un proces-verbal de punere în posesie de către Comisia locală Craiova, Comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar Dolj nu are competenţa să-i refuze omului eliberarea titlului de proprietate. Refuzul autorităţilor judeţene din prefectură de a-i elibera titlul a avut o explicaţie tembelă, şi anume aceea că partidul ştie că descendentul fostului prefect

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 22 minute
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 47 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 40 minute
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum o ora
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

COMENTARIU Lelia Munteanu: Moartea preşedintelui Raisi. „Ceva atât de poetic..."

Mediafax acum 6 minute
Câteva întrebări rîmân totuşi în suspensie: de ce s-au ridicat cele trei elicoptere pe o vreme atât de câinoasă? de ce se aflau împreună în elicopter doi reprezentanţi de vază ai autorităţii - preşedintele şi ministrul de Externe? cum de s-au salva

Bărbat, cetățean maghiar, arestat preventiv de pentru „operațiuni cu psihoactive”

Informația Harghitei acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, au prins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, cetățean maghiar, cercetat pentru

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 35 minute
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Julian Assange obţine o victorie la Înalta Curte în procesul împotriva extrădării în SUA. Poate face un nou apel

Mediafax acum 51 minute
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a obţinut o victorie în lupta sa continuă împotriva extrădării din Marea Britanie. Judecătorii de la Înalta Curte din Londra i-au dat permisiunea de a face un nou apel.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 40 minute
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum o ora
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°