Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hosni Mubarak a RENUNŢATla putere de frică să nu ajungă ca Nicolae Ceauşescu

Publicat in Romania Libera, luni 11 februarie 2013 ·

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak ar fi renunţat la putere în urmă cu doi ani după ce secretarul general al partidului său i-a spus că va avea aceeaşi soartă cu Nicolae Ceauşescu, relatează jurnalistul Bradley Hope în volumul "Ultimele zile ale Faraonului", potrivit Mediafax.

Bradley Hope, corespondent la Cairo pentru cotidianul The National din Emiratele Arabe Unite, îşi axează noua carte pe ultimele zile la conducere ale fostului preşedinte egipean Hosni Mubarak. Volumul se bazează pe interviuri cu peste 20 de foşti şi actuali oficiali egipteni, precum şi cu jurnalişti, foşti diplomaţi şi specialişti, transmite cotidianul The National.

Citeşte şi Morsi, pe urmele lui Mubarak?

Unul dintre momentele cheie ale ultimelor zile la putere ale lui Mubarak este prezentat ca fiind o discuţie cu secretarul general al partidului Naţional Democrat, condus de preşedinte. Numit cu doar cinci zile înainte, Hossam Badrawi i-ar fi spus fostului preşedinte că vede în faţa lui "o imagine a lui Ceauşescu".

Referinţa la acest fost prieten, cu care Mubarak s-a întâlnit de 3 ori în cei 22 de ani de putere ai lui Nicolae Ceauşescu, l-a pus pe gânduri pe preşedintele egiptean. Nicolae Ceauşescu a fost executat alături de soţia sa în urma Revoluţiei române pus capăt regimului comunist.

Citeşte şi Egiptul, la fel ca în urmă cu doi ani. Bilanţ de weekend: 50 de morţi şi imagini ŞOCANTE!

În urma consultărilor cu opoziţia şi urmărind cu atenţie evoluţiile protestelor din Egipt, Badrawi ar fi formulat o propunere menită să îl înlăture treptat pe Mubarak de la putere şi să prevină căderea ţării în anarhie. Mubarak ar fi urmat să aloce puteri depline vicepreşedintelui şi să coordoneze un referendum pentru modificarea Constituţiei în vederea organizării alegerilor prezidenţiale anticipate.

Deşi pregătit să moară pentru ţara sa, Mubarak ar fi accep

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 57 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°