Fotbal? Rugby? Cricket? Nu! Duminică seară, capitala Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a trăit pentru fotbal american. A cincea ediţie a NFL International Series a pus faţă în faţă pe Chicago Bears şi Tampa Bay Buccaneers.
Atmosfera americană a început să se simtă la Londra încă de joi, atunci când, în Trafalgar Sauare, a avut loc aşa numita NFL Rally Zole, practic întalnirea cu fanii. Pe lângă invitaţi de marcă, inclusiv legende ale fotbalului american, pe scenă şi-a făcut apariţia şi Cuba Gooding Jr. Nu a fost un lucru întâmplător, cei veniţi lângă Columna lui Nelson au avut ocazia să urmărească, pe un ecran uriaş, proiecţia filmului "Jerry Maguire", cel pentru care Cuba Gooding Jr. avea să primească Premiul Oscar pentru "Cel mai bun actor într-un rol secundar".
Atenţie moderată din partea presei britanice
Nu puteau lipsi majoretele, fetele încălzind foarte repede atmosfera cu reprize repetate de dans, primite foarte bine de publicul englez şi american, asta pentru că au venit foarte mulţi americani, nu neaparat fani Bears sau Buccaneers. Erau multe tricouri cu New England Patriots, San Francisco 49ers, echipe care au jucat în anii precedenţi la Londra, şi Green Bay Packers, campionii în exerciţiu.
Presa britanică nu s-a înghesuit să scrie despre meciul cu pricina, mai ales că se apropia duelul dintre Manchester United şi Manchester City, încheiat cu un neverosimil 1-6. Asta nu înseamnă că a fost un eveniment trecut cu vederea, secţiunea sport a cotidenelor britanice alocând cel puţin o jumătate de pagină evenimentului.
De altfel, la conferinţa de presă premergătoare partidei, Lovie Smith, antrenorul principal de la Chicago, avea să remarce că nu sunt prea multe feţe noi printre cei aflaţi în camera de conferinţe, majoritatea ziariştilor fiind cea văzută şi după disputele de pe "Soldier Fi