Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veniţi la Festivalul „Ouălor încondeiate“ şi veţi învăţa cum se pictează ouăle de Paşte

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 16 aprilie 2013 ·

Ieşenii vor învăţa cum „se scrie“ ouă cu ceară în relief sau cu mărgele. Vor fi prezenţi meşteşugari din Botoşani şi Iaşi

O nouă ediţie a manifestării interactive „Ouă încondeiate” debutează vineri, pe bulevardul Ştefan cel Mare. Până pe 21 aprilie, ieşenii sunt aşteptaţi să descopere tainele vopsirii şi încondeierii ouălor, vechi meşteşug, atestat în Ţările Române încă din secolul al XVII-lea. Cu această ocazie, vizitatorii vor putea, de asemenea, să admire tehnica pictării icoanelor şi a confecţionării obiectelor din lemn, împletituri de paie sau fire textile, meşteşuguri ilustrate de artişti populari conoscuţi, provenind cu precădere din spaţiul etnocultural al Bucovinei. Vor fi prezenţi meşteri populari din Brodina, Paltinu, Ulma, Vicovu de Sus sau Vatra Moldoviţei, cu ouă vopsite într-o singură culoare, ouă monocrome pe care sunt trasate motive arhaice, ouă vopsite cu ceară în relief sau ouă decorate cu mărgele. Nu vor lipsi nici cei mai apreciaţi reprezentanţi ai meşteşugului din Botoşani şi Iaşi. „Având un caracter interactiv, manifestarea se adresează tuturor categoriilor de public, venind astfel în întâmpinarea dorinţelor vizitatorilor, de cunoaştere şi iniţiere în specificul tradiţiilor populare. În derularea evenimentelor, un loc aparte va fi alocat organizării unor activităţi cu caracter instructiv-educativ, susţinute de meşterii participanţi, în cadrul cărora copiii vor avea posibilitatea să desluşească tainele scrierii ouălor“, menţionează reprezentanţii Muzeului Etnografic al Moldovei. Pe parcursul celor trei zile, standurile meşterilor vor fi amplasate pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Publicul va putea să viziteze expoziţia de artă populară şi să cumpere ouă încondeiate, coşuri, icoane pictate pe sticlă sau troieţe sculptate în lemn, între orele 10 şi 18, accesul fiind gratuit. Evenimentul, ajuns la a XIII-a ediţie, este

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 49 minute
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum o ora
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Ministrul Apărării, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Nu a zis nimeni că trebuie să dăm / Noi le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional / Acest sistem operaţional este indispensabil

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, despre sistemul Patriot care au urma să fie dat Ucrainei, că nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm, El a precizat că este vorba de patru sisteme, din care doar unul este operaţional şi a arătat că l

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 3 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 5 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/22°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°