Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sonda marţiană Phobos-Grunt va fi părăsită în spaţiu

Publicat in Adevarul, duminică 4 decembrie 2011 ·

Agenţia Spaţială Europeană a anunţat că va opri eforturile de contactare a sondei marţiene Phobos-Grunt, pierdută pe orbita Pământului acum o lună. Sonda, care trebuia să ajungă pe satelitul planetei Marte, Phobos, a deviat de la traseu, iar tehnicienii nu au mai reuşit să preia controlul acesteia.

Sonda a avut probleme la motoarele care trebuiau să o „proiecteze" în afara orbitei Terrei, rămânând blocată. De atunci un singur semnal a mai fost primit. Săptămâna trecută o staţie de localizare aflată în Australia a interceptat un semnal radio, dar care nu a fost concludent, sonda marţiană rămânând inactivă de atunci, scrie space.com.

„După consultările cu şefii misiunii Phobos-Grunt, inginerii Agenţiei vor opri efortul de localizare a sondei", a declarat un reprezentant al Agenţiei Europene. Până acum, reprezentanţii ruşi, cei care au trimis sonda în spaţiu şi cei de la agenţia europeană au încercat să trimită semnale radio care să repornească motoarele lui Phobos-Grunt şi să o trimită mai încolo de orbita Pământului.

19 misiuni marţiene nereuşite ale ruşilor

Misiunea a costat peste 122 de milioane de euro şi este un nou eşec al ruşilor de a trimite o misiune pe Marte. Până acum Rusia a trimis 19 aparate spre Marte, începând cu 1960, dar niciunul nu a ajuns la destinaţie. Sonda trebuia să ajungă pe Phobos şi să culeagă roci de pe suprafaţa satelitului în 2014.

Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de faptul că obiectul spaţial va cădea pe suprafaţa Terrei în curând, fiind unul dintre cele mai mari aparate spaţiale care va ajunge necontrolat pe Terra. În plus, Phobos-Grunt este plină de combustibil care poate exploda în momentul căderii, preconizată a avea loc la mijlocul lui ianuarie.

Citeşte şi:

Cel mai toxic aparat căzut vreodată pe Pământ va provoca o adevărată catastrofă!

Sonda marţiană a ruşilor a deviat

@N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 21 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°