Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La ce s-a înhămat România. Se va „supune“ UE şi va fi amendată dacă are deficit bugetar prea mare

Publicat in Adevarul, vineri 9 decembrie 2011 ·

România a decis să se alăture celor 17 state din zona euro şi altor cinci ţări non-euro şi va semna un nou tratat european. Acesta include prevederi precum sancţionarea unui stat dacă nu respectă ţintele fiscale, „supunerea“ în faţa Comisiei Europene şi a Consiliului European şi înfiinţarea unui „mecanism automat de corecţie“ pentru aceste situaţii.

După ce Marea Britanie şi Ungaria şi-au exercitat dreptul de veto în ceea ce priveşte modificarea tratatelor europene existente, politicienii europeni prezenţi aseară la Bruxelles au propus elaborarea unui nou tratat. Doar 23 dintre cele 27 de state UE vor lua parte la noul acord. Excepţie fac Marea Britanie, Ungaria, Cehia şi Suedia, cele două din urmă anunţând că vor adera la noul tratat doar dacă vor obţine avizul parlamentelor naţionale.

Astefel, noul tratat va fi semnat de cele 17 ţări din zona euro şi alte şase care nu fac parte din uniunea monetară – România, Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania şi Polonia.

CITEŞTE ŞI

La ce s-a înhămat România: amenzi şi supunere în faţa UE. Principalele prevederi ale tratatului pe care îl vom semna

România se alătură statelor din zona euro şi semnează un nou tratat european

De ce Ungaria şi Marea Britanie nu vor să aibă nimic de-a face cu nou tratat european

Lovitură în plex pentru băncile europene. Trebuie să facă rost de 115 miliarde de euro

Ministrul german al Finanţelor: Trebuie să facm orice pentru salvarea euro

Totodată, liderii europeni s-au asigurat că tratatul poate fi implementat rapid şi au eliminat nevoia de referendum naţional. Aceştia au precizat că noul acord va fi adoptat pe bază „constituţională sau nivel echivalent“. Orice modificare a Constituţiei se face numai prin referendum, însă prin acel „nivel echivalent“ se elimină acest pas.

Noul tratat va permite

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 5 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 6 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°