Noua legislaţie rutieră impune faptul că vârsta minimă pentru obţinerea permisului de şofer profesionist este 21 de ani.
Elevii Colegiului Tehnic Auto „Traian Vuia”, care vor absolvi la vară cursurile liceul, sunt puşi în faţa unei situaţii delicate.
Ei nu vor mai putea să susţină examenul pentru obţinerea permisului de şoferi profesionişti, cum era până acum, pentru că noua legislaţie rutieră prevede că vârsta minimă la care se obţine permisului de conducere categoriile C şi E se va face la 21 de ani.
Cei mai mulţi elevi au acum vârste de 18 şi 19 ani, ceea ce înseamnă că vor trebui să mai aştepte cel puţin doi ani pentru a susţine acest examen, pe banii lor.
Conducerea şcolii este mai îngrijorată de acest fapt, pentru că această prevedere va duce la desfiinţarea şcolii de şoferi profesionişti.
„Investiţiile care s-au făcut în această şcoală nu vor mai fi de folos. Ne-am întâlnit la Galaţi mai mulţi conducători de licee auto din ţară şi am înaintat un memoriu către Ministerul Educaţiei şi Ministerul de Interne, pentru a găsi o soluţie, să se facă excepţii de la lege în cazul nostru”, a precizat directorul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, Ioan Negoiescu.
Tinerii spun că, la intrarea în liceu, au ales să se specializeze pe maşinile de mare tonaj tocmai pentru ca îşi găsesc mai uşor de lucru şi munca e mai bine plătită.
„Am ales acest liceu să iau permis de profesionist, nu mă interesează doar „B”-ul. Dacă nu se va găsi o soluţie, consider că liceul nu poate să se mai numească Auto”, declară Cosmin Manole, elev.
„Noi am început şcoala, mai aveam puţin şi terminam cursurile şi s-a dat această lege. Nu este corect să aştept până la 21 de ani, să fac şcoala din banii mei. Sper să se facă o excepţie pentru noi”, spune şi Marius Biro.
De partea cealaltă, oficiali ai Direcţiei Înmatriculări Permise au explicat că ştiu sit