Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Târgu Jiu, că merge "cu gânduri bune", joi, la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, continuând: "În general mă duc peste tot cu gânduri bune", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Victor Ponta, însoţit de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a venit, miercuri seară, la Târgu Jiu, unde participă la o întâlnire cu profesorii din judeţul Gorj.
"La întâlnirea cu profesorii mă aflu cu gânduri bune şi cu dorinţa, cu doamna ministru, de a da răspunsuri. Şi la Cotroceni tot cu gânduri bune. În general mă duc peste tot cu gânduri bune", a declarat Ponta.
Premierul a precizat că joi dimineaţă va mai avea o întâlnire cu caracter electoral la Târgu Jiu, după care va pleca spre Bucureşti, pentru a se întâlni cu preşedintele Traian Băsescu.
Victor Ponta candidează pentru al treilea mandat de deputat la Târgu Jiu, în Colegiul 6, contracandidatul său fiind liderul PPDD, Dan Diaconescu.
Guvernul a informat, miercuri, că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta se vor întâlni, joi, la ora 16.00, la Palatul Cotroceni.
Marţi seară, preşedintele Traian Băsescu declara că va avea o întâlnire cu premierul Victor Ponta, precizând că nu ştie dacă aceasta va avea loc miercuri sau joi şi că discuţiile vor fi stabilite în funcţie de programele fiecăruia.
Premierul Victor Ponta declara, miercuri după-amiază, la Bruxelles, că o să îl caute pe preşedinte pentru întâlnirea de miercuri legată de mandatul de reprezentare la Consiliul European.
El preciza că la întrevederea avută săptămâna trecută cu şeful statului a fost convenit să fie organizată o nouă întâlnire după ce el revine de la reuniunea prim-miniştrilor din statele membre ale grupului "Prietenii Coeziunii", în care se discută despre bugetul comunitar pentru perioada 2014-2020.
Anterior, Bogdan Oprea, purtătorul