Niciodată generul uman nu cred să fi avut, săracul, mai multe moaşe ca acum!
Sîntem guvernaţi de guvernante, de bone, de dădace sau de nurse; trăim ca într-o creşă, ca într-o nursery-garden.
Mă şi mir că poezia anglofonă predată, prin gimnazii sau licee, nu se rezumă, încă, la, exclusivamente, nursery rhymes: „Humpty-Dumpty sat on a wall...“. Iar că o replică din micul Will, celebră, nu s-a transformat, nici pînă astăzi, în „Hai la grădiniţă, Caliban!“.
În timp ce „lumea bună“ a planetei începe să trăiască, ziceam, ca într-onursery, cea... brună se transformă tot mai mult într-un orfelinat inhabitabil.
Există şi în România asemenea aşezăminte...
Cu ele/fără ele, românii, ca şi prea mulţi alţii, sînt infantilizaţi subtil, – prin, între altele, la noi, frecvenţa unor diminutive drăgălaşe. Nu se mai spune mamă, ci, tot mai frecvent, mămică: Mămicilor din România li se recalculează, de exemplu, ajutorul pentru bebeluşi.
Pe cît de gingaş, pe atît de cinic! Ca şi cum burticii micuţului tău, mămico, nu i-ar mai fi fomică!
Dar astea îs copilării, copilării ale adulţilor peltici. Intenţia lor o fi duioasă, dar rezultatul e dubios.
În paranteză fie spus: destui bătrîni, la noi, ca şi aiurea, poartă ridicola povară, în spate,-a cîte unui imemorial hipocoristic caraghios, al unui nume de alint din cea mai fragedă pruncie. Am cunoscut un domn septuagenar, căruia,-n loc de Victor, cum îl chema de fapt, i se spunea... Puficu!
Ditamai baronul de Charlus este, şi el, Mémé (din, nu mai inspiratul, Palamède).
Asta, deoarece copiii mici, ieşind din faza de lalaţie, reduplică (fie ei înşişi; fie-n virtutea anturajului adult) una din silabelele sub ictus ale cuvîntului greu pronunţabil, astfel ivindu-se MÉ-MÉ din PalaMÈde (ca în diverse graiuri exotice rămase la, pare-se, un stadiu infantil).
Limba copiilor francezi, de pildă, e