Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Castravetele pentru diabet, vânăta albă, buretele vegetal şi roşia neagră, produse la Staţiunea Legumicolă Buzău

Publicat in Adevarul, vineri 26 iulie 2013 ·

Mii de legumicultori din toată ţara folosesc, de ani buni, în grădinile lor seminţe cumpărate de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău. Mulţi dintre ei au avut curiozitatea să vadă în ce condiţii se produce materialul săditor dar şi ce soiuri noi scot pe piaţă cercetărorii buzoieni, astfel că instituţia a organizat o zi a porţilor deschise.

Au ţinut să se întâlnească cu cercetătorii buzoieni peste 30 de producători agricoli, dar şi colegi din alte staţiuni experimentale ale ţării. Curiozitatea a fost atât de mare, încât oaspeţii au dat peste cap programul organizatorilor, cerând să petreacă mai mult timp în serele unde se produc loturi experimentale de legume şi zarzavat.

Castraveţii pentru diabet, solicitaţi în toată ţara

Multe dintre întrebări au vizat castraveţii pentru diabet, soiuri aduse din America Latină şi adaptate zonei noastre, prin încrucişări cu soiuri autohtone, de echipa de cercetători din Buzău.

Unul dintre soiruile de castraveţi pentru diabet mai are şi denumirea de ”castravete grenadă”, deoarece, la coacere îşi aruncă seminţele. Fructul imatur arată cu striaţii, este amar, iar la maturitate se îngălbeneşte, crapă puţin şi îşi aruncă seminţele la o distanţă destul de mare în jurul plantei.

Compoziţia castraveţilor pentru diabet este asemănătoare insulinei, de aceea leguma este recomandată pentru consum bolnavilor de diabet. ”Castravetele pentru diabet conţine 17 din cei 18 aminoacizi cât conţine insulina. Este foarte aproape de insulina pe care o folosesc bolnavii de diabet tip B. Nu înlocuieşte insulina, dar ajută bolnavii de diabet. Am trimis seminţe în toată ţara şi deja am primit semnale şi de la bolnavii de diabet care spun că se simt bine”, declară Costel Vânătoru, cercetător la staţiunea legumicolă Buzău.

Despre efectele terapeutice

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Premierul slovac Robert Fico, împuşcat de mai multe ori într-un atac armat, motivat politic. Viaţa îi este în pericol. Un bărbat a fost reţinut de poliţişti. Clasa politică se declară şocată. Reacţii din străinătate, inclusiv de la Putin - VIDEO

News.ro acum 32 minute
Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit într-un atac armat, la încheierea unei şedinţe de Guvern, miercuri, la Handlova, în regiunea Trencin, potrivit agenţiei TASR, relatează Reuters. El a fost împuşcat de cinci ori şi a

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum o ora
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 4 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Economia zonei euro și rata de ocupare au crescut cu 0,3% în primul trimestru al anului

Adevarul acum 10 ore
Economia zonei euro a crescut cu 0,3% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, ceea ce sugerează că în zona euro a început relansarea economică după şase trimestre consecutive de stagnare sau creştere negativă, transmit

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 4 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°