Datele statistice arată că un român din patru are probleme cu somnul. Dacă pe termen scurt lipsa somnului determină stări accentuate de oboseală în timpul zilei şi, implicit, scăderea puterii de concentrare, pe termen lung, poate duce la o serie de boli grave, potrivit prevention.com.
Afecţiuni cardiovasculare
Pentru a preveni îmbolnăvirea şi, totodată, pentru a da randament la locul de muncă, ideal ar fi să dormim câte 7-8 ore pe noapte. Din păcate, stilul de viaţă stresant ne scurtează somnul, iar, în timp, acest lucru ne şubrezeşte starea de sănătate. Oamenii de ştiinţă americani de la Şcoala de Medicină a Universităţii Virginia au observat că persoanele care dorm mai puţin de şapte ore pe noapte prezintă un risc de două ori mai mare de a suferi de o boală de inimă. Studiul a fost realizat pe un eşantion de peste 30.000 de voluntari cu vârste sub 60 de ani.
Citeşte şi:
Prea puţin sau prea mult somn dăunează inimii
Cancer de sân
Un studiu realizat de cercetătorii japonezi de la Universitatea Tohoku şi publicat în British Journal of Cancer arată că femeile care dorm mai puţin de 7 ore pe noapte prezintă un risc mai mare de a se îmbolnăvi de cancer de sân.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de circa 24.000 de femei cu vârste cuprinse între 40 şi 79 de ani. S-a observat că o parte dintre voluntarele care obişnuiau să doarmă mai puţin de şapte ore pe noapte sufereau de cancer de sân. Deşi nu s-a stabilit încă legătură dintre somnul insuficient şi cancerul de sân, se bănuieşte că de vină este fondul genetic.
De altfel, în urmă cu câţiva ani, oamenii de ştiinţă americani de la Institutul de Oncologie din New Jersey au identificat o genă care este prezentă la 40% dintre femeile diagnosticate cu cancer de sân şi care, în plus, este asociată cu rezistenţa la chimioterapie. Gena poartă numele de metadherin (MTDH) şi este loc