Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opriţi, vă rog! Control la ţeava de eşapament

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 22 februarie 2007 ·

Filtru rutier extrem de periculos în Centrul Civic. Reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR) Braşov, ai Poliţiei Rutiere şi ai Gărzii de Mediu Braşov şi-au dat întâlnire în intersecţia din Centrul Civic pentru a lupta împotriva noxelor. Inginerii RAR şi-au scos aparatele de constatare a nivelului de noxe emise în aer, iar agenţii de circulaţie au început să tragă şoferii „pe dreapta” . Pericolul era că, în loc de o amendă, şoferii se puteau „bucura” de 2 sau 3.

Primul autoturism a fost ales din mulţime pentru că nu avea număr. Apoi, agentul de circulaţie a ajuns la concluzia că şi poliţa de asigurare obligatorie era expirată. Totul avea o explicaţie: automobilul tocmai fusese implicat într-un accident.

Al doilea automobil tras pe dreapta a fost o Dacie al cărui şofer practic dârdâia la volan. Inginerii RAR au introdus sonda pe ţeavă, s-au uitat sub capotă, au verificat plăcuţele. Aparatul de măsură a început să bâzâie şi a scos o chitanţă. „Rezultatele sunt bune. Se încadrează în norme”, a spus ing. Cornel Beldea, coordonatorul acestei acţiuni din cadrul RAR. Şoferul abia mai putea vorbi. „Am avut ceva emoţii, deşi am scos-o din service acu două săptămâni”.

Taximetriştii au avut grijă unii de alţii

Nu toţi şoferii opriţi au fost norocoşi. Două automobile intrate în filtru au ieşit prost la analize. „Acţiunea a avut drept scop identificarea şoferilor cu maşini poluante. Vrem să înţeleagă că nu e bine să circule cu nişte maşini care pot pune în pericol siguranţa circulaţiei şi care scot fum în urma lor. Taximetriştii nu au prea circulat prin intersecţia asta pentru că s-au anunţat unii pe alţii prin staţie şi au ocolit-o. Şi mâine vom ieşi cu echipajul mobil, dar într-un loc mai puţin aglomerat. Vrem să permanentizăm astfel de manifestări, pentru a le desfăşura de cel puţin două ori pe săptămână”, a declarat Cornel Beldea. „Acţiunea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 46 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 57 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 32 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 33 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 38 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°