La 22 de ani de la moartea braşoveanului Liviu Cornel Babeş, soţia sa, Etelka, nu ştie dacă a meritat gestul celui cu care-şi unise destinul
Azi se împlinesc 22 de ani de când braşoveanul Liviu Cornel Babeş a avut curajul să protesteze împotriva unui regim criminal, lăsând în urma sa un copil de 11 ani şi o soţie îndurerată. Ca în fiecare an, eroul va fi comemorat pe pârtia Bradul, din Poiana Braşov, acolo unde, în 2 martie 1989, Liviu Babeş, un bărbat de 47 de ani, îşi dădea foc, în semn de protest faţă de regimul comunism.
Avea cu el un carton pe care scrisese „Stop Mörder! Braşov = Auschwitz” (Opriţi crima! Braşov = Auschwitz, n.r.). S-a stins după două ore, la spital, păzit de securişti. Bărbatul lucra pe post de maistru electrician la Trustul de Prefabricate Braşov, iar maniera în care şi-a plănuit protestul i-a uimit pe apropiaţii lui. N-a spus nimănui ce urma să facă, nici măcar soţiei. Tragicul eveniment a fost făcut public în presa străină cu ajutorul a doi turişti scoţieni, care se aflau în acel moment pe pârtie şi care au relatat întâmplarea unei agenţii de ştiri, aceasta fiind preluată mai departe de marile publicaţii. În schimb, în ţară doar românii care ascultau „Europa Liberă” au aflat de sinuciderea lui Liviu Babeş în numele libertăţii.
La 22 de ani de la moartea lui, soţia sa, Etelka Babeş, nu ştie dacă a meritat gestul celui cu care-şi unise destinul. „Sunt mulţi cei care cunosc acest sacrificiu, dar nu ştiu câţi îl şi recunosc. În cazul celor care s-au descurcat după 89, probabil a meritat sacrificiul lui. Dar pentru cei care o duc rău şi acum, nu ştiu cât a meritat. El a făcut asta pentru libertatea tuturor. Dar e o libertate complicată. Mulţi şi-au ales libertatea asta şi au plecat în străinătate să se poată descurca. Pentru noi, pentru mine şi fata mea, sacrificiul lui n-a meritat”, spune văduva braşoveanului.