Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Popa le dă peste nas rivalilor: "Avem cel mai bun lot, ne putem bate fără probleme pe trei fronturi"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 28 septembrie 2012 ·

Favoritul fanilor, Adi Popa, este mulţumit de victoria cu FCM Tîrgu Mureş (3-1), mai ales pentru că îi aduce mai aproape de unul din cele trei obiective pe care steliştii le au, anume cîştigarea Cupei României. Mijlocaşul adus de la Concordia Chiajna consideră Steaua cea mai bună echipă din Liga 1 şi speră ca la sfîrşitul sezonului să sărbătorească titlul alături de fani.

- Adi, aţi cîştigat meciul, dar cu ceva emoţii. Te aşteptai la o asemnea replică a oaspeţilor?

- Nu pot spune că au fost emoţii. Eliminarea lui Gardoş ne-a dat planurile peste cap, am fost egalaţi, însă în a doua repriză am revenit şi nu s-a mai pus problema învingătoarei.

- Vă gîndiţi la cîştigarea trofeului, sau prioritar e titlul?

- La lotul pe care îl avem ne putem bate lejer pe trei fronturi. Totul e să continuăm tot aşa. Avem cel mai bun lot şi asta ne dă încredere.

- Dacă cîştigaţi la Ploieşti şi cu CFR pe Naţional Arena crezi că e jucat titlul?

- Cu siguranţă că nu. Titlul se va decide mult mai tîrziu. Avem un joc bun şi o echipă unită. Sîntem principala favorită, demonstrăm asta pe teren meci de meci.

- Cum ţi s-a părut jocul din această seară? De pe margine a părut dur.

- A fost un meci foarte dur. Nu înţeleg de ce s-a jucat aşa. Aţi văzut că s-a accidentat şi Paul şi Lukasz, iar din ce am înţeles sînt două accidentări destul de grave. Sperăm să revină cît mai repede.

- Despre adversarul de duminică ce poţi spune?

- Petrolul e o echipă foarte bună, era bună şi anul trecut, iar după întăririle venite de la Cluj arată ca o echipă foarte puternică. Însă am încredere în colegii mei că vom face un meci bun şi ne vom impune.

"Eu ştiu bine cît de greu e cînd te accidentezi. Sper ca Paul şi Lukasz să nu stea cît am stat eu şi să reintre cît mai rapid în ritm. Asta e cel mai important" (Andrei Prepeliţă)

"Nici nu ne putem bucur

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 12 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 12 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°