Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎNTREBARE FĂRĂ RĂSPUNS/De ce a murit acum doi ani Ionel Ciontu?

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 10 ianuarie 2009 ·

Liga Muncitorilor “Miron Cozma” a comemorat doi ani de la moartea fostului sindicalist Ionel Ciontu. Reprezentanţii ligii cer autorităţilor să stabilească adevărul în privinţa morţii acestuia. "Pentru Ionel Ciontu condamnarea la închisoare s-a transformat în condamnare la moarte”, a spus preşedintele ligii, Constantin Creţan, cel care a fost şi el condamnat la închisoare, în acelaşi dosar cu Ciontu. Fostul sindicalist a decedat în Spitalul Penitenciarului Jilava la 11 ianuarie 2007, iar cauza morţii nu a fost elucidată niciodată. “Autorităţile române nu au făcut publice, nici măcar pentru familie, condiţiile şi motivele acestui deces”, a mai declarat preşedintele ligii. În urmă cu câţiva ani, cinci dintre liderii de sindicat din Valea Jiului şi Gorj au fost condamnaţi pentru complicitate la subminarea puterii de stat, în mineriada de la Costeşti, la câte cinci ani de închisoare. Dorin Loiş, Constantin Creţan, Vasile Lupu, Ionel Ciontu şi Romeo Beja au primit aceste condamnări în 2005. Romeo Beja a fost singurul care nu a efectuat o zi de închisoare, el părăsind graniţele ţării. Dintre ceilalţi sindicalişti, doar Ionel Ciontu nu s-a mai putut bucura de libertate, el decedând în spatele gratiilor. Ceilalţi şi-au ispăşit pedeapsa şi sunt acum liberi.

Familia lui Ciontu este cea care îşi doreşte cel mai mult să afle adevărul. Fiica cea mare, Adriana, spune că tatăl său îşi dorea să aibă un nepoţel: “A venit pe lume, din păcate, atunci când tatăl meu a decedat. Nu ştim care este cauza morţii, întrucât nimeni nu s-a obosit să ne-o spună. Ni s-a spus imediat după ce a murit că în maximum 45 de zile vom avea acasă un răspuns cu tot cu acte medicale, în care să ni se explice cauza morţii. Nici până în ziua de astăzi nu a venit acest răspuns. Suntem curioşi să vedem ce ne zic autorităţile, în condiţiile în care noi, familia, l-am vizitat cu două zile înainte de a d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 33 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 38 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 33 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum o ora
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°