Mihai Stanisoara, prim-vicepresedintele PDL, i-a cerut premierului Victor Ponta sa respecte promisiunile facute la Bruxelles si si-a exprimat temerea ca referendumul din 29 iulie va fi fraudat. Printre solutiile oferite de pedelist ar fi numararea voturilor in timpul zilei.
"In timp ce Ponta dadea asigurari, la Bruxelles, ca deciziile CCR vor fi respectate, in tara, colegi de-ai domniei sale aratau, prin declaratii, ca nici vorba sa se ia vreo masura in privinta respectarii deciziilor Curtii Constitutionale. Guvernul poate sa dea o ordonanta de urgenta care sa anuleze cele doua ordonante incriminate de deciziile Curtii Constitutionale", a spus Stanisoara.
Prim-vicepresedintele PDL si-a exprimat convingerea ca PSD va incerca sa faudeze rezultatele referendumului in urma caruia romanii vor decide daca Traian Basescu ramane in functie sau nu.
"Aflam, mai mult, tot felul de idei nastrusnice, cum ar fi cea de a organiza un referendum pe o durata de doua-trei zile. Ceea ce se intampla acum nu face altceva decat sa ne intareasca suspiciunea ca se doreste fraudarea acestui referendum. Credem ca orice proces corect de numarare a voturilor trebuie sa se desfasoare la lumina zilei si nu noaptea, cand este clar ca vor frauda asa cum au facut si alta data.
Georgica Severin propune prelungirea referendumului pe 2-3 zile
Din cei sase reprezentanti ai partidelor la sectiile de votare, PDL are un reprezentant, care este in minoritate si este limpede ca, in orice situatie in care poate exista o lipsa de atentie, se poate frauda. In plus, stampiele vor fi nepersonalizate, poti vota cu o stampila in orice sectie de votare.
Sunt multe elemente care indreapta spre ideea fraudarii, asa cum s-a mai intamplat, sub guvernarea PSD", a spus Stanisoara.
"Noi vrem un referendum corect, desfasurat in acord cu preved