Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GIANINA CORONDAN: O fată tristă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 mai 2009 ·

Străzile Orhideelor şi Vasile Milea se închid timp de şase luni. A anunţat o doamnă de la TV cu o undă de trisţete în ochi.

Mă întreb: o fi fost tristă din cauză că ştia şi ea, ca noi toţi păţiţii de România, că niciodată nu durează cât se spune? Ba chiar de trei, patru ori mai mult? Să mai răsucesc cuţitul cu autostrada Bechtel? N-are rost, cunoaştem.

Ţin minte că micuţul pasaj numit Mărăşeşti a stat închis cu devierile şi aglomeraţia aferentă fix doi ani, iniţial anunţându-se vreo cinci luni sau cam aşa ceva. Sau poate fata era tristă deoarece nu i se părea o ştire bombă, despre vreo bancă jefuită, vreun măcel sau măcar o molimă terifiantă, lucruri pe care le visa ea când se antrena să devină o musafiră permanentă în casele oamenilor prăbuşiţi în canapele cu papa bun în faţă. Fiindcă de orientat, s-a orientat bine spre o astfel de meserie - se ştie că românii nu pot fără televizor. Nu sunt în stare de nimic. Nu reuşesc să îşi revină, să acţioneze normal, e clar că nici nu ştiu cine sunt, dacă îi lipseşti o anumită perioadă de ecranul cu umbre mişcătoare.

Ce să facă în timpul respectiv? Să iasă în parc? Oooo, până găseşti parcul cel mai apropiat, până parchezi, până ieşi din maşină, până mişti picioarele, alternativ, până repeţi acţiunea în sensul deplasării, e obositor, rişti să faci intindere musculară, iar la întoarcere trebuie să parchezi din nou. Plus că nu e distracţie, e posibil să nu-ţi apară în faţă niciun ciudat numai bun de dus la medic, iar dacă totuşi îţi apare nu e amuzant, câtă vreme ţi se întâmplă chiar ţie. Nu, chiar nu ai ce obţine dacă înlocuieşti televizorul. Eşti mort. Nu mai este grozav să alergi, să baţi o minge, să sari sau să te întreci cu celălalt. Oboseşti. Şi-aşa eşti obosit de la serviciu. Plus că eşti obosit din naştere, prin sosirea ta pe-un picior de plai greşit. Mai ales că ai o vârstă. Care-o fi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 3 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 17 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 3 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 45 minute
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 2 ore
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 5 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 2 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°