Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coşmarul pasagerilor de la bordul Costa Allegra: “Ne-au tratat ca pe nişte vite”. GALERIE FOTO

Publicat in Gandul, vineri 2 martie 2012 ·

Daily Mail publică mărturii ale britanicilor de la bordul Costa Allegra, vaporul care a luat foc în mijlocul Oceanului Indian, rămânând fără electricitate.

Pasagerii, care au plătit câte 3.000 de euro pentru croazieră, au ajuns să suporte temperaturi de 43 de grade Celsius în cabine şi condiţii insalubre, deoarece toaletele au refluat. Timp de trei zile, cât vasul a rămas fără curent din cauza unui incendiu, pasagerii au mâncat doar sendvişuri cu caşcaval şi salam, au dormit în aer liber şi s-au spalat cu apă minerală.

Mulţi dintre pasageri şi-au exprimat dispreţul faţă de modul în care au fost trataţi de angajaţii de pe vas, care lucrează pentru aceeaşi firmă care a operat şi Costa Concordia, vaporul scufundat în Italia. Un britanic spune că a trebuit să-i facă el o listă unui membru al echipajului, cu nevoile de bază ale pasagerilor.

“Dacă ar veni o furtună sau am fi atacaţi de piraţi, situaţia ar fi mult mai rea. Suntem victime sigure. Prima noapte a fost de groază”, a declarat Cavan Finn (65 ani).

Soţia lui a povestit momentul în care vaporul a luat foc. “De-abia ne aşezaserăm să mâncăm, când oamenii au început să fugă şi să spună că e fum. Se ridicase un fum gros, negru”, a spus femeia.

Incendiul s-a produs din cauza unei defecţiuni electrice în camera motorului, scrie Daily Mail. Imediat, s-a declanşat alarma, iar aerul condiţionat, luminile şi apa curentă au fost “tăiate”.

Pentru că nici difuzoarele nu mai funcţionau, membrii echipajului au folosit portavoci şi flip-chart-uri ca să le comunice pasagerilor ce trebuie să facă.

Din cauza temperaturilor mari şi a condiţiilor insalubre din cabine, pasagerii au fost nevoiţi să doarmă în aer liber, punându-şi aşternuturile pe şezlonguri. “A fost dezgustător, nu puteam să tragem apa la toaletă, a deversat şi toată cabina mirosea îngrozitor”, a spus una

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 40 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de instabilitate atmosferică

Radio Mures acum 35 minute
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de ploi, valabilă până deseară, la ora 23, în mai multe județe. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin frecvente descãrcãri el

Tenis de masă: Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

News.ro acum 27 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 47 minute
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 23 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum 58 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum 47 minute
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de amploare

G4Media acum 40 minute
Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, potrivit Sky News, se află China, relatează marţi agenția DPA, citată de Agerpres. În timpul atacului a fost accesat ilegal un stat de plată, existân

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°